Politică externă

După ce i-a câştigat pe republicani, Mitt Romney pune tunurile pe Casa Albă: "Obama nu are de ce să fie mândru"

După ce i-a câştigat pe republicani, Mitt Romney pune tunurile pe Casa Albă: "Obama nu are de ce să fie mândru"

Autor: Alin Constantin Pilat

05.04.2012, 11:16 317

Candidatul pentru învestitura republicană la alegerile prezidenţiale din noiembrie, Mitt Romney, l-a atacat miercuri în termeni duri pe preşedintele Barack Obama, ignorându-şi adversarii republicani, relatează AFP.

"Eu şi preşedintele Obama avem viziuni foarte diferite pentru America", a declarat Romney , în timpul unei întâlniri organizate de Associated Press în Washington la care au participat jurnalişti şi oficiali.

Victoriile sale în cadrul primarelor din Maryland (est), Wisconsin (nord) şi Washington de marţi seara i-au consolidat poziţia de favorit în faţa principalului său rival, Rick Santorum.

În discursul său de miercuri, Romney, care se comportă ca adversarul deja ales de către republicani pentru a îl înfrunta pe Obama, nu a menţionat nimic despre Rick Santorum sau despre ceilalţi doi rivali: Newt Gingrich şi Ron Paul.

Principala sa ţintă din ultimele zile a devenit Obama.

"Preşedintele Obama a răspuns la criza economică prin cheltuieli mai multe, datorii mai multe şi o implicare mai mare a Guvernului" în viaţa publică, a declarat Romney.

"Preşedintele a spus zilele trecute că administraţia lui a fost o administraţie foarte bună, din perspectiva foştilor preşedinţiţi. Nu cred că a fost administraţie foarte bună", a declarat el.


"Dacă vă uitaţi la legislaţia pe care el le-a promulgat, nu a ajutat deloc economia", a asigurat candidatul republican, adăugând că "nu există nimic de care să fie mândru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO