Politică externă

Chirac cedeaza si pune astfel capat crizei din Franta

11.04.2006, 00:00 19

Presedintele francez Jacques Chirac a "decis inlocuirea" contractului de munca pentru tineri (CPE) printr-o serie de masuri care vizeaza "integrarea profesionala a tinerilor in dificultate", a anuntat ieri Presedintia franceza.

Aceasta decizie, asteptata cu sufletul la gura de sutele de mii de tineri care au protestat saptamani in sir impotriva legii, a venit ca urmare a unei reuniuni la varf prezidata de Chirac, in prezenta premierului Dominique de Villepin si a rivalului acestuia, ministrul de interne Nicolas Sarkozy.

"La propunerea premierului si dupa ce a ascultat liderii grupurilor parlamentare si responsabilii majoritatii, Presedintele Republicii a decis inlocuirea articolului opt al legii privind egalitatea de sanse printr-o serie de masuri in favoarea integrarii profesionale a tinerilor in dificultate", a anuntat Presedintia intr-un comunicat.

Contractul primului loc de munca (CPE), promovat de premierul De Villepin, a provocat o ampla revolta sociala si politica a sindicatelor, sustinuta de opozitia de stanga si de miscarile studentilor si liceenilor.

Proiectul CPE, care vizeaza tinerii sub 26 de ani si permite unui angajator sa concedieze un angajat fara nicio justificare, a fost adoptat de Parlament la inceputul lunii martie.

Doua dintre principalele sindicate franceze s-au declarat multumite de decizia guvernului de a renunta la legea primului contract de munca. Sindicatele si organizatiile de studenti si liceeni urmau sa se reuneasca, in cursul dupa-amiezii, pentru a decide soarta miscarilor de protest care au beneficiat de participari record - intre unu si trei milioane de persoane. Maryse Dumas, unul dintre liderii CGT, cel mai mare sindicat francez, a salutat "renuntarea" la CPE, apreciind-o ca fiind un "succes" al "actiunii convergente a salariatilor, studentilor si liceenilor, precum si a unitatii sindicale". La randul lor, studentii si liceenii s-au declarat satisfacuti de retragerea actului normativ, insa au cerut "mentinerea presiunilor" pana cand Parlamentul va vota legea care urmeaza sa inlocuiasca CPE. "Este o prima victorie decisiva pentru studenti", a afirmat Bruno Julliard, presedintele UNEF, principalul sindicat care s-a opus legii. Totusi, "intentionam sa mentinem presiunile pana la votul Parlamentului si dorim exercitarea de presiuni puternice pe intreg parcursul saptamanii", a precizat el, adaugand ca astazi vor fi organizate noi manifestatii, la cererea organizatiilor studentesti si ale liceenilor.

Ministrul francez de interne, Nicolas Sarkozy, invitat in calitate de presedinte al partidului de guvernamant UMP, a fost cel care a sugerat, potrivit unei surse apropiate acestuia, inlocuirea CPE printr-o alta dispozitie, spre uimirea lui Dominique de Villepin.

Interventia presedintelui francez Jacques Chirac in favoarea renuntarii la legea primului contract de munca (CPE) a permis incheierea unui crize sociale si politice care dura de zece saptamani, comenteaza AFP. Aceasta decizie, adoptata dupa o reuniune desfasurata la palatul prezidential in prezenta principalilor lideri ai coalitiei de dreapta aflate la putere, constituie un vot de blam dat premierului.

De Villepin, care a transformat mentinerea CPE intr-o lupta personala, a facut o scurta declaratie in care confirma decizia. "Nu sunt intrunite conditiile de incredere si serenitate nici de partea tinerilor, nici de partea companiilor, pentru a permite aplicarea contractului primului loc de munca", a spus premierul pe un ton grav. El nu a vorbit deloc despre posibila sa demisie, in pofida speculatiilor vehiculate in presa.

In schimb, retragerea CPE constituie o victorie pentru sindicalisti si pentru organizatiile de tineret care lansasera un ultimatum Guvernului, amenintand cu noi greve si manifestatii daca CPE nu va fi retras pana la 17 aprilie, data vacantelor parlamentare de Paste.

Chirac a incercat pana in ultimul moment sa il protejeze pe De Villepin care, incepand din 2007, ar putea fi succesorul sau la presedintia Frantei.

Presiunea devenise insa prea puternica, venind chiar si din cadrul propriului partid (UMP), in special din partea rivalului premierului, Nicolas Sarkozy.

La sfarsitul lunii martie, presedintele Chirac a prezentat un scenariu complex de iesire din criza, care insa a esuat.

El promulgase legea CPE, cerand insa neaplicarea ei pana la modificarea punctelor celor mai controversate.

Scenariul a fost respins de criticii CPE, sustinuti de opozitia de stanga, care au scos pe strazi peste trei milioane de manifestanti. Potrivit unui sondaj publicat ieri, popularitatea lui Chirac si a lui De Villepin a scazut drastic, ajungand la 25 la suta. doina.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO