Politică externă

Ce castiga Obama in urma sprijinului primit de la Powell?

20.10.2008, 18:15 18

Vestile proaste nu inceteaza sa apara pentru candidatul republican la alegerile prezidentiale din SUA, John McCain, ultima lovitura fiind anuntul sprijinului fostului secretar american de stat Colin Powell in cursa pentru Casa Alba pentru democratul Barack Obama.

Cu mai putin de trei saptamani inainte de alegerile prezidentiale din SUA, Obama se mentine in sondajele de opinie inaintea lui McCain. Potrivit celui mai recent sondaj al Reuters/C-SPAN/Zogby, scorul electoral dintre cei doi candidati este de 48 la 45% pentru Obama.
Care va fi impactul sprijinului lui Powell asupra alegatorilor? Acesta este pus la indoiala, avand in vedere reputatia pe care Powell si-a patat-o, afirma detractorii sai, dupa ce a sustinut in fata Natiunilor Unite ca invadarea Irakului a fost buna, pentru ca aceasta tara ar fi detinut arme de distrugere in masa, comenteaza Reuters. Pe de alta parte, Powell a fost unul dintre cei mai mari critici ai deciziei de invadare a Irakului.
Dar, mai comenteaza Reuters, anuntul lui Powell ii poate mobiliza pe alegatorii independenti si pe cei moderati.
De altfel, sprijinul pentru Obama si criticile aduse Partidului Republican au fost vazute de analisti drept o incercare de spalare a imaginii sale. El a spus ca e datoria viitorului presedinte al SUA sa reconstruiasca imaginea pe care administratia Bush a lasat-o lumii. Pe de alta parte, BBC News considera ca sprijinul anuntat pentru Obama este sansa de a realiza un vis al unui afro-american pe care chiar el l-ar fi putut avea, avand in vedere ca a fost considerat posibil candidat la presedintie.
In contextul in care Obama este pe val (pe langa sustinerea lui Powell, Obama a strans si 150 de milioane de dolari in luna septembrie), candidatul republican la Casa Alba, John McCain, a evocat eventualitatea unei infrangeri electorale
Intrebat daca a luat in considerare posibilitatea unui esec la 4 noiembrie, McCain a raspuns: "O, desigur. Vreau sa spun ca nu ma las coplesit. Dar am avut o viata minunata. Ma pot intoarce sa traiesc in Arizona si sa reprezint cetatenii in Senat".
In caz de infrangere, "nu fiti tristi pentru John McCain si John McCain se va angaja sa nu fie trist pentru el insusi", a adaugat el.
Powell si-a anuntat sprijinul pentru Obama la sfarsitul saptamanii trecute in cadrul unei emisiuni televizate, citand "abilitatea de a inspira" a democratilor si "natura cuprinzatoare a campaniei candidatului democrat".
"Are atat stil, cat si substanta. Cred ca este un personaj pentru transformare, reprezinta o noua generatie care vine pe scena mondiala, pe scena americana si din acest motiv voi vota pentru senatorul Barack Obama", a declarat Powell la emisiunea "Meet the Press" de la postul NBC.
"Obama a afisat stabilitate. A aratat vigoare intelectuala. Are un mod decisiv de a face treaba, care ne va face bine tuturor", a adaugat el. Powell, general in rezerva si republican, a fost considerat la un moment dat un posibil candidat la presedintie. El a fost secretar de stat in timpul primului mandat al presedintelui George W. Bush in perioada 2001-2005.
El a precizat ca pune sub semnul intrebarii decizia candidatului republican, John McCain, de a o desemna pe Sarah Palin pentru postul de vicepresedinte, deoarece nu crede ca aceasta este pregatita sa isi asume rolul de vicepresedinte.
Referitor la criza financiara, pe care a calificat-o drept "examenul final" al candidatilor, fostul secretar de stat a apreciat ca modul in care a gestionat-o McCain pare instabil, in timp ce Obama s-a descurcat excelent.
"Obama a aratat stabilitate, curiozitate intelectuala, profunzime a cunostintelor", a afirmat el.
Amintind de impactul deciziei de a-l sustine pe Obama, fostul secretar de stat a declarat ca nu-i este usor sa-l dezamageasca pe senatorul McCain in felul in care a facut-o si ca regreta acest lucru.
Barack Obama s-a declarat onorat si coplesit de sprijinul electoral oferit de fostul secretar american de stat, Colin Powell, subliniind ca spera sa beneficieze de experienta acestuia in urmatorii patru ani.
"Am fost onorat sa beneficiez de intelepciunea si sfaturile in situatii diferite in ultimii ani, dar astazi sunt mai mult decat onorat si coplesit sa primesc sprijinul generalului Colin Powell", a declarat senatorul democrat.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO