Politică externă

Caucazul, din nou prada terorii

14.10.2005, 19:21 14

Fundamentalistii islamici au lovit, ieri, in Caucaz, indurerand din nou Rusia dupa sangerosul atac din Beslan, Osetia de Nord, in vara anului trecut cand 331 de persoane, majoritatea copii, au fost ucise.

Peste 150 de wahhabiti - membri ai unui grup islamist radical - au atacat ieri orasul Nalcick, capitala provinciei Kabardino-Balkaria situata in vecinatatea Ceceniei. Atacatorii au ocupat o scoala din centrul orasului si se pregateau sa intre in mai multe institutii administrative printre care sediul politiei, al armatei si al Serviciului Federal de Securitate (FSB), insa fortele de ordine au ripostat, peste 60 de persoane, dintre care 50 de teroristi, fiind ucise in confruntarile sangeroase. Cinci politisti si-au pierdut viata, iar altii sunt tinuti ostatici intr-o sectie de politie, a dezvaluit un functionar rus din zona.

Atacul terorist a fost lansat, ieri dimineata, intr-o scoala primara din care un martor ar fi vazut fugind mai multi copii.

O fetita in varsta de aproximativ sapte ani i-ar fi spus acestuia ca un grup de oameni inarmati a intrat in scoala si ca a auzit focuri de arma. Fortele de ordine au evacuat de urgenta scoala care se afla chiar in spatele sectiei de politie, din care martorii au observat ca iesea fum, a explicat un responsabil al serviciilor de securitate.

Centrul orasului a fost incercuit de politie si de masini echipate cu portavoce, prin care fortele de ordine le solicitau locuitorilor sa evacueze cartierul.

Potrivit unor surse din serviciile secrete, citate de agentiile de presa ruse Itar-Tass si Interfax, atacul a fost lansat in replica la o actiune a politiei impotriva unui grup de extremisti religiosi.

Trei wahhabiti au fost arestati, iar luptele declansate joi dimineata ar fi fost declansate pentru a-i elibera pe acestia.

Informatiile care au sosit din capitala provinciei caucaziene sunt rarefiate, insa de la Kremlin, tonul presedintelui rus, Vladimir Putin, a fost categoric: "Lichidati-i!".

"Presedintele a dat ordinul ca nici un combatant sa nu paraseasca orasul si ca toti cei care vor opune rezistenta cu arma in mana sa fie lichidati", a anuntat adjunctul ministrului rus de interne, Aleksandr Cekalin, dupa o intrevedere cu seful statului.

Potrivit BBC News, luptele au izbucnit in centrul orasului ieri dimineata si s-au raspandit in mai multe cartiere din Nalcick. Un reprezentant al Ministerului de Interne a dezvaluit agentiei Itar-Tass ca rebelii intentionau sa atace simultan sectiile de politie, sediul FSB si mai multe puncte de control militare, dar si aeroportul din localitate.

Insa fortele de ordine s-au repliat, iar cei aproximativ 100 de terorisi care mai ramasesera in viata erau urmariti prin oras, a mai spus acesta. "S-au dus lupte foarte grele", a adaugat acesta. Conform unui site pro-cecen, atacul a fost pus la punct de o grupare armata islamista, Yarmuk.

Doua teritorii etnice formeaza republica Kabardino - Balkaria, unul alcatuit in majoritate de vorbitori ai unui dialect caucazian, celalalt din balkari, care vorbesc o limba apropiata de turca.

In aceasta tara se mai afla si o puternica comunitate rusa. Legaturile stranse cu gruparea separatista cecena condusa de Samil Basaev au fost sugerate in 2003, cand au aparut informatii neconfirmate ca teroristul - declarat inamicul numarul unu al Federatiei Ruse de catre administratia de la Kremlin - s-ar fi ascuns in Kabardino-Balkarai timp de 2 luni.

Basaev, care conduce o adevarata lupta de gherila pentru independeta Ceceniei, republica recucerita de Rusia in 1994, dupa trei ani de independenta, se afla in spatele unor atentate care au insangerat Federatia rusa: atacul de la Beslan, in care si-au pierdut viata 331 de oameni din care mai bine de jumatate copii, distrugerea a doua aeronave ruse, un atentat la metroul de la Moscova, precum si atacul de la teatrul din Moscova din octombrie 2003. doina.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO