Politică externă

Casa Alba va sustine rezolutia privind Iranul

25.11.2004, 00:00 10

Statele Unite vor sustine, cu ocazia reuniunii AIEA de o rezolutie de compromis, propusa de tarile europene, prin care sunt evitate sanctiuni ONU impotriva Iranului, din cauza programului nuclear al acestei tari. "Americanii adopta o atitudine pragmatica, recunoscand ca rezolutia propusa de Germania, Franta si Marea Britanie este adecvata si deocamdata nu exista o alta varianta", a declarat un diplomat occidental, sub acoperirea anonimatului. Proiectul de rezolutie, care va fi examinat de Consiliul Guvernatorilor AIEA, nu prevede sesizarea Consiliului de Securitate ONU, asa cum ar fi dorit Washingtonul. Iranul a anuntat ca a suspendat luni toate activitatile de imbogatire a uraniului, potrivit solicitarii AIEA, dupa ce a ajuns la un acord cu Germania, Franta si Marea Britanie, care vor dezvolta cooperarea cu aceasta tara. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO