Politică externă

Canadienii, chemati la urne pe fondul crizei financiare mondiale

14.10.2008, 19:57 18

Aproximativ 23,4 milioane de canadieni au fost chemati ieri la urne pentru alegerile legislative care ar trebui sa permita conservatorilor condusi de Stephen Harper sa obtina un al doilea mandat, dupa o campanie electorala dominata de subiectul crizei financiare mondiale. Canada este prima mare tara dezvoltata care a organizat alegeri legislative de la declansarea crizei financiare care a afectat intreaga lume. Institutele de sondare a opiniei publice prevedeau ieri o victorie a conservatorilor, dar cu un rezultat insuficient formarii unei majoritati in Camera Comunelor de 308 locuri, unde formatiunea lui Harper este minoritara de la alegerile legislative din ianuarie 2006. Harper dispune de un avantaj confortabil in sondaje dupa ce a decis sa convoace alegeri in septembrie, motivand ca activitatea Guvernului sau este paralizata de opozitie si ca are nevoie de un nou mandat pe fondul unei situatii economice incerte. Principalul sau contracandidat, liderul liberal Stephane Dion, un politician lipsit de carisma, a profitat de criza financiara pentru a-l ataca dur pe Harper.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO