Politică externă

Atentat sangeros la Bagdad

19.01.2004, 00:00 20



25 de persoane au fost ucise si 131 ranite intr-un atentat sinucigas comis ieri in fata "Portii Asasinilor", intrarea in fostul Palat Prezidential al lui Saddam Hussein, care este in prezent sediul fortelor coalitiei anglo-americane din Bagdad. Atentatul comis la Bagdad, primul din acest an din capitala irakiana, este unul dintre cel mai sangeroase atacuri de la caderea regimului Hussein. Majoritatea victimelor sunt cetateni irakieni. Doua dintre persoanele ucise sunt americani care lucrau la Pentagon. Atentatul a fost comis ieri dimineata, cand o masina capcana incarcata cu 500 de kilograme de explozibil - potrivit colonelului american Ralph Baker - a explodat in mijlocul a numeroase alte masini care asteptau permisiunea de a intra in cladirea in care se aflau birourile administratorului civil in Irak, Paul Bremer. La scurt timp, zeci de ambulante si masini de pompieri au ajuns la locul atentatului. Un martor ocular, citat de AFP, a spus ca militarii au intrat in panica. "Existau persoane care se aruncau la pamant. Am vazut persoane ranite", a afirmat martorul.



Cu cateva ore inainte de acest atentat, alte trei explozii violente au avut loc in Irak. In Basra, sudul Irakului, doi soldati britanici au fost raniti de o bomba artizanala care a explodat la trecerea unui vehicul al fortelor coalitiei. Aproape in acelasi timp, in Baiji, nordul Irakului, a fost deschis focul asupra unor civili irakieni. O persoana a fost ucisa si alta ranita.



Cu putin timp inainte, la Tikrit - fieful fostului presedinte irakian Saddam Hussein - doi irakieni au fost ucisi si un al treilea ranit, ca urmare a exploziei unei bombe. Un ofiter al fortelor aliate a declarat ca unul dintre cei doi irakieni ucisi la Tikrit era nepotul unui dintre fratii lui Saddam Hussein.



Cele trei atentate din ultimele doua zile survin unei stari relative de calm ce parea sa se fi instalat in Irak, violentele pareau sa se fi rarit. Dupa caderea regimului Saddam Hussein, in martie anul trecut, aproximativ 500 de soldati americani si-au pierdut viata in atentatele comise de fidelii fostului regim de la Bagdad. Acestora li se adauga 600 de politisti irakieni, ucisi in timpul atentatelor, potrivit unui bilant facut public de un responsabil al Politiei irakiene. mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO