Politică externă

Atentat Al Qaida, intarziat

05.02.2003, 00:00 15

Organziatia terorista condusa de Ossama Bin Laden pregateste un atentat de amploare in SUA, de nivelul atacurilor din 11 septembrie, dar planurile sale au fost amanate din cauza recentelor arestari efectuate de serviciile speciale americane, releva ieri The Washington Times. Americanii au interceptat convorbiri intre celulele Al Queda active pe teritoriul SUA, care incearca acum sa se regrupeze. "Va fi un atentat de mare amploare", a declarat un oficial, care a vazut rapoartele serviciilor secrete amerciane. De asemenea, atentatul in sine va fi precedat de o serie de atacuri pe scara mica, sustin expertii americani, dar si de asasinarea unor personalitati de frunte ale Americii.
Lansarea noii campanii de atacuri teroriste a fost  intarziata numai de amploarea arestarilor efectuate de americani, spun expertii. Mii de persoane au fost acuzate de legaturi cu Al Queda, in peste 20 de state, releva rapoartele CIA. Directorul Agentiei Centrale de Informatii, George Tennet, sustine ca, pana acum, cel putin o treime din liderii de frunte ai Al Queda au fost ucisi sau arestati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO