Politică

PD intra in campanie electorala stabilindu-si adversarii: PSD si PNL

19.07.2007, 19:53 16

Democratii sustin ca doar social-democratii si liberalii conteaza in lupta pentru ocuparea celor 35 de pozitii de europarlamentar la alegerile din toamna, dupa o prima evaluare a hartii de "razboi" care a avut loc ieri la sediul de campanie al PD.
"De departe PSD, care este un partid bine structurat in teritoriu, chiar daca acum vad ca are probleme foarte mari, este principalul nostru adversar. PNL-ul, in schimb, este un partid care aduna cluburi liberale si se si definesc ca atare", a definit ieri Blaga, coordonatorul campaniei democratilor pentru europarlamentare, anvergura adversarilor.
In sondajele de opinie, democratii au atins un procent spectaculos de 50%, in timp ce PSD graviteaza in jurul a 20%, iar PNL in jurul a 15-16 procente.
Vasile Blaga a trasat ieri liniile principale ale campaniei, spunand ca mesajul referitor la temele nationale nu va putea fi evitat. "Ne vom concentra, clar, pe informarea populatiei si pe tot ceea ce inseamna institutiile europene si avantajele pentru comunitatile locale", a spus Blaga, precizand insa ca in niciun stat din Europa, campania electorala pentru europarlamentare nu este "rupta" de temele de politica interna.
Este de asteptat astfel o batalie pe viata si pe moarte care sa reia temele de disputa de la referendumul pentru demiterea presedintelui, Blaga aducand de altfel in discutie esecul taberei anti- Basescu. La referendum, batalia electorala a fost, pe de o parte intre seful statului si liderul PSD, iar Mircea Geoana si-a asumat-o si s-a vazut "ce a patit", iar pe de alta parte, intre PD si PSD. Potrivit lui Blaga, "liberalii au incercat sa culeaga potentialele foloase (de pe urma referendumului)".
Ieri la sediul partidului, Blaga i-a convocat pe o parte dintre candidatii la europarlamentare, anuntand la finalul discutiilor ca cel mai probabil vicepresedintele Sorin Frunzaverde (fost ministru al apararii) va deschide lista PD.
Frunzaverde este "tipul de candidat" ideal al partidului: vorbeste multe limbi straine, cunoaste indeaproape institutiile europene, are experienta necesara pentru un europarlamentar, a fost de patru ori ministru, are relatii foarte bune in grupul PPE, a spus Vasile Blaga. Orice emotie in privinta listelor de partid a fost, asadar, spulberata, pentru ca fostul ministru al integrarii Anca Boagiu nu mai este asteptata sa revina asupra deciziei de a nu candida la europarlamentare. Potrivit multor lideri democrati, candidatura lui Boagiu ar fi trebuit sa vina natural, pentru ca ea a fost ministru al integrarii si este membru in Comisia parlamentara pentru afaceri europene, insa deputatul a refuzat. "Eu nu ma chinui sa conving pe nimeni. Cine doreste candideaza, cine nu nu. Suntem un partid democrat", a spus ieri Blaga.
Frunzaverde anuntase deja ca va accepta oferta de a candida la europarlamentare, daca partidul i-o va cere.
Blaga a dat asigurari ieri ca PD nu va avea candidati de fatada care sa se retraga de pe lista dupa alegeri. "Oamenii nostri candideaza ca sa ramana parlamentari europeni. Nu incercam sa mintim electoratul din acest punct de vedere, nu am facut-o niciodata", a mai sustinut Blaga.
Candidaturile de fatada sunt o varianta in lucru la PNL care intentioneaza sa propuna unor ministri cu carisma, precum Teodor Melescanu, Cristian David sau Adrian Cioroianu sa candideze pentru a obtine cat mai multe locuri, pentru a demisiona imediat dupa anuntarea rezultatului, dar si la PRM si PNG unde liderii Corneliu Vadim Tudor, respectiv Gigi Becali intentioneaza sa deschida listele pentru europarlamentare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO