Politică

Pat Cox: Daca lucrurile nu se schimba ati putea fi "decuplati" de Bulgaria

26.02.2004, 00:00 17



Premierul Adrian Nastase a descins ieri la Bruxelles intr-o vizita de o zi in incercarea de a pune surdina corului de critici la adresa Romaniei.



Adrian Nastase s-a intalnit intre altii ieri cu presedintele Parlamentului European, irlandezul Pat Cox, care a declarat ca Raportul Comisiei de politica externa a PE - care a cerut "reorientarea" negocierilor de aderare - "a reprezentat un adevarat semnal" pentru Romania si ca el a fost votat de toate grupurile parlementare. "Parlamentul este un intelocutor aditional necesar, in afara de Comisia Europeana. Fara asemtimentul acestei camere nu exista extindere si acesta este semnalul de alarma.", a spus Cox.



Pe langa Cox, Nastase s-a mai intalnit cu comisarul pentru Extindere Gunter Verheugen si urma sa-l intalneasca aseara pe presedintele Comisiei Europene Romano Prodi. Potrivit Guvernului Verheugen a spus ca pasii aderarii nu vor fi modificati daca promisiunile vor fi respectate.



Par Cox face parte din grupul parlamentar liberal - democrat, ca si liderul grupului Graham Watson. Acesta din urma ceruse cu doar o zi in urma "decuplarea" Romaniei de Bulgaria pentu motivul ca tara vecina este mai bine pregatita in vreme ce Romania ar putea rata data tinta integrarii - ianuarie 2007.



Intrebat daca este de acord cu colegul sau de grup parlamentar, Pat Cox a spus ieri ca "acest lucru (decuplarea - n.n.) s-ar putea intampla daca lucrurile nu se schimba." Adica, daca "nu sunt aprofundate rapid reforme in lupta anticoruptie, independenta justitiei, lupta impotriva relelor tratamente aplicate de politie si de adaptare unei legislatii pentru protectia copilului." Aceste sunt de altfel observatii cuprinse si in amendamentele la Raportul pentru Romania introduse de baroana Emm Nicholson, membru al Comsiei de politica externa. Raportor pentru Romania, Nicholson face parte de asemenea din grupul liberal - democrat, alaturi de Cox si Watson. Cox a mai spus ieri ca a facut guvernului roman "un apel serios la actiune", pentru a corija ramanerile in urma. Ca si inaintea aparitiei raportului de tara in noiembrie trecut, Nastase s-a dus ieri la Bruxelles, cu promisiunea ca va inainta rapit responsabililor europeni un plan de masuri detaliat vizand incheierea negocierilor de aderare pana la sfarsitul anului in curs. "Suntem decisi sa grabim agenda astfel incat sa incheiem negocierile de aderare in 2004.", a spus ieri Nastase. Cox a afirmat insa ca daca lucrurile nu se schimba sansele ca acest lucru sa se intample sunt mici. Summitul UE de la Bruxelles din decembrie trecut a stabilit ca obiectivul UE este ca Romania si Bulgaria sa finalizeze negocierile in 2004 si sa se integreze in 2007.





Iliescu pune intre paranteze criza cu Bruxellesul



Stindardul apararii realizarilor guvernamentale a fost preluat ieri, in lipsa lui Adrian Nastase, de presedintele Ion Iliescu. Seful statului a spus ca toate partidele care au guvernat dupa revolutie ar trebui sa-si asume intarzierile in negocierile cu UE. El a insistat insa pe perioada 1996 - 2000 cand PSD s-a aflat in opozitie. Potrivit presedintelui acea perioada a insemnat "o pierdere enorma de timp. In aceeasi vreme Iliescu s-a referit si la opozitie care pregateste o motiune de cenzura pe tema integrarii. Opozitie isi face treaba, dar este "incitata.", de "ciomagari.", a apreciat presedintele. Acestia sunt in opinia lui Ion Iliescu analistii care "incita, chiar daca opozitia nu este destul de incisiva: acum sa-i plezneasca pe astia." iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO