Politică

Obiectivul UDMR: functii in politie

06.02.2003, 00:00 8

UDMR va insista ca principiul reprezentarii comunitatii maghiare in toate institutiile importante ale statului sa fie inclus si in protocolul de colaborare PSD-UDMR pe anul 2003, asa cum a fost in protocolul pe 2002, a declarat, ieri, presedintele Uniunii Marko Bela. Liderul Uniunii a spus ca va pleda pentru reprezentarea specialistilor maghiari, dar nu va negocia posturi in acest sens cu PSD. "Vrem sa avem in protocol acest principiu, dar nu sub forma unor functii concrete", a precizat Marko Bela. Potrivit liderului Uniunii, unii parlamentari UDMR au sustinut, marti, la intalnirea grupurilor parlamentare, ca specialistii maghiari sa fie reprezentanti si in politie, servicii secrete si diplomatie, pentru ca acest lucru ar fi in beneficiul comunitatii maghiare si al relatiilor dintre minoritate si majoritate. "Nu este o situatie normala ca, in secuime, reprezentantii autoritatilor statului sa fie in exclusivitate de nationalitate romana", a opinat presedintele UDMR. Marko Bela spera ca PSD si UDMR sa finalizeze cat mai repede negocierile privind incheierea unui nou protocol pe anul acesta. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO