Politică

Nelu Tătaru spune că ar putea fi reintroduse restricţii pentru funcţionarea teraselor

Nelu Tătaru spune că ar putea fi reintroduse...

Autor: Ilinca Nazarie

19.07.2020, 16:08 3117

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Iaşi, că măsurile de relaxare introduse după starea de urgenţă au fost agreate şi de patronatele din sectorul HoReCa, iar proprietarii teraselor ar trebui să le respecte.

„În funcţie de evoluţie, vor fi şi anumite restricţii. Noi nu vrem să fie restricţii. Noi vrem ca toată lumea să conştientizeze şi să respecte acele norme. Când am făcut acele măsuri de relaxare, le-am făcut însoţite şi de un ordon de ministru, comun cu ministrul de resort, care prevedeau şi acele norme de funcţionare şi desfăşurare. Toată lumea şi le-a asumat, inclusiv acei agenţi economici care deschid în acel sens afacerile, dar rămâne să le şi respecte. În condiţiile în care nu vor fi respectate, vor fi şi controale mai înteţite în următoarea perioadă”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO