Politică

Mircea Geoana spune ca este pregatit sa devina prim-ministru

Mircea Geoana spune ca este pregatit sa devina prim-ministru

Mircea Geoana, prsedintele PSD: "In situatia in care PSD va fi desemnat sa formeze urmatorul guvern este de bun-simt ca presedintele partidului sa conduca acel executiv"

16.08.2007, 20:30 18

"In situatia in care PSD va fi desemnat sa formeze urmatorul guvern este de bun-simt ca presedintele partidului sa conduca acel executiv", a declarat pentru ZF Mircea Geoana.
Geoana a admis ca, in urma cu cateva luni, cand Traian Basescu a invitat partidele la consultari pentru degajarea unei noi majoritati parlamen-tare (in urma excluderii PD de la guvernare) PSD s-a oferit sa preia fraiele guvernului. "Aceasta a fost discutia initiala", a admis liderul PSD. Traian Basescu s-a multumit atunci sa spuna ca nu s-a ajuns la niciun acord, iar, ulterior, PSD a dat o mana de ajutor PNL, retragandu-se din sala in momentul in care PD a depus o motiune de cenzura impotriva Guvernului.
PSD a anuntat marti ca, la inceputul sesiunii parlamentare de toamna, va depune o motiune de cenzura impotriva guvernului liberal al lui Calin Popescu-Tariceanu. Motiunea are mari sanse sa fie adoptata, intrucat coalitia PNL-UDMR are o sustinere parlamentara nesemnificativa, de doar 20%.
Potrivit Constitutiei, presedintele (care, potrivit legii fundamentale, nu-l poate demite pe premier) este cel care propune un candidat pentru functia de prim-ministru in cazul in care guvernul este demis prin adoptarea de catre Parlament a unei motiuni de cenzura. Asadar, PSD ar putea guverna doar daca presedintele il va desemna pe Mircea Geoana sa formeze noua echipa guvernamentala care va trebui apoi sa fie investita de Parlament.
Potrivit lui Mircea Geoana, ideal ar fi ca PSD sa guverneze singur, dar, spune el, acest lucru va fi stabilit in urma negocierilor politice. Vicepresedintele PSD Liviu Dragnea a afirmat ieri, la randul sau, ca social-democratii vor accepta sa formeze noul guvern numai cu conditia ca Mircea Geoana sa preia functia de prim-ministru.
Nici presedintia si nici premierul in exercitiu nu au comentat pana la inchiderea editiei intentiile social-democratilor de a demite guvernul.
PSD vrea sa vina cu un program propriu de guvernare. Constantin Nita - cel care i-a luat locul lui Mihai Tanasescu si coordoneaza acum politicile economice ale PSD - a spus recent pentru ZF ca, odata intorsi la guvernare, social-democratii vor decide fie sa majoreze cota unica de impozitare la 19%, fie sa revina la cota de impozitare progresiva.
In zilele urmatoare social-democratii isi vor aduce la zi programul "Romania sociala" - un program care sustine revenirea la cota de impozitare progresiva "in care cei cu salarii mici vor plati un impozit mai mic, iar cei cu venituri mari si foarte mari vor plati un impozit mai mare, dar care sa-i incurajeze sa contribuie la solidaritatea sociala de care si ei au nevoie".
In lipsa unei reactii a lui Calin Popescu-Tariceanu sarcina de a comenta le-a revenit colaboratorilor sai.
Presedintele UDMR Marko Bela a cerut PSD sa se hotarasca: ori sustine Guvernul pana in 2008, ori merge in alegeri anticipate. Daca actualul Cabinet nu isi mai poate continua activitatea, sunt de preferat alegerile anticipate, sustine Marko, care afirma ca PSD nu a fost intr-o "opozitie ferma": "Ori mergem mai departe cu acest guvern minoritar, care poate fi modificat in ceea ce priveste persoanele, portofoliile, ori, atunci, vom ajunge la alegeri anticipate". El a mentionat ca nu crede intr-o formula de guvernare UDMR-PNL-PSD, cu un premier social-democrat.
"Ar fi bine daca PSD ar reusi sa ia o decizie pe termen lung, daca sa sustina Guvernul sau sa se aseze cu toate energiile in opozitie", a opinat el, precizand ca alegerile anticipate sunt de preferat unei situatii de incertitudine.
In opinia sa, PSD a fost caracterizat, in ultimul an, de dilema de a fi in opozitie sau de a sustine Guvernul, dar de a nu se declara de partea Executivului.
"Nu este spre binele Guvernului, al coalitiei guvernamentale si, dupa parerea mea, nici pentru PSD sa existe o astfel de ambiguitate in ceea ce priveste pozitia acestei formatiuni", a aratat liderul Uniunii. El a adaugat ca un statut pentru care ar putea sa opteze PSD ar fi acela de partid din opozitie, care sa sprijine "punctual, pe baza unor conditii, deschis", Guvernul.
De cealalta parte, liderul PC Dan Voiculescu a anuntat ca PC nu sustine motiunea de cenzura a PSD. Daca va fi desemnat sa formeze guvernul in eventualitatea adoptarii motiunii, Geoana ar fi al noualea premier al Romaniei dupa 1989. Inainte de a deveni sef al PSD (in 2005, cand
l-a invins pe Ion Iliescu), Geoana a fost ministru de externe in Cabinetul Nastase (2000-2004).
In administratia Emil Constantinescu (1996-2000) a fost ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Romaniei in Statele Unite. Intre 1993 si 1995 a fost purtator de cuvant al Ministerului roman de Externe, iar intre 1991 si 1994, director in acelasi minister. Geoana este presedinte al Institutului Aspen Romania si presedinte de onoare al Asociatiei George Marshall Romania. Modelul politic declarat al lui Mircea Geoana este fostul premier britanic Tony Blair.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO