Politică

Liviu Dragnea: Tel Drum şi nicio altă companie nu mi-a plătit ce s-a realizat în casa mea

Liviu Dragnea: Tel Drum şi nicio altă companie nu mi-a...

Autor: Petriana Condrut, Mediafax

05.11.2018, 17:55 140

Liviu Dragnea, preşedinte PSD, a declarat luni, referitor la schiţele proprietăţilor existente în "valiza Tel Drum" că nicio companie nu i-a acoperit lucrările la casa sa şi spune că nu are niciun imobil imens, aşa cum apare pe schiţe.

"Există nişte instituţii ale statului de drept din Româniai, respectiv DNA, prietenii dvs, care trebuie să investigheze. Eu nu am nicio legătură. Poze cu mine sunt foarte multe, nu mă interesează cum au ajuns acolo. Tel Drum sau nicio altă companie nu mi-a plătit ce s-a realizat în casa mea. Nu am niciun majordom. Ce releveu? Am înţeles că acolo e vorba de schiţa unei clădiri foarte mari. Nu am aşa ceva", a declarat Liviu Dragnea.

În primul material Rise Project din ancheta "Valiza Tel Drum" se arată că o mapă roşie conţine schiţe ale bucătăriei de vară a reşedinţei lui Liviu Dragnea, dar şi un proiect imens al unui imobil cu cinci niveluri la Mamaia.

Totodată, apar facturi achitate de Tel Drum pentru marmură sau parchet.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO