Politică

Liderii locali debarcati acuza conducerea PSD ca a calcat in picioare statutul

20.08.2003, 00:00 16



Primul val al demiterilor la nivelul filialelor PSD, restructurare ce va continua in aceasta toamna, i-a luat prin surprindere pe demisi. Trei dintre cei cinci, fosti, deja, presedinti de filiale judetene pun in discutie maniera in care au fost inlocuiti - si deci respectarea statutului partidului de catre Delegatia Permanenta a PSD - insa nici unul nu vrea sa demisioneze din randul social-democratilor. Presedintele PSD Adrian Nastase a justificat, luni, schimbarea celor cinci lideri de filiale prin nevoia de dinamizare a activitatii in teritoriu.



Ioan Rus: E o greseala ca nu am fost ascultat

Fostul presedinte al filialei Alba, Ioan Rus - care este si prefect al judetului - a spus ca a aflat ca va fi inlocuit cu doar 30 de minute inainte de anuntul oficial. El crede ca un cuvant greu de spus in schimbarea sa a avut imaginea proasta creata de mass-media si scandalul din jurul afacerilor sotiei sale. Ioan Rus a declarat la BBC ca nu se simte sacrificat, insa sustine ca "este o greseala ca nu a fost ascultat". "In mod normal intr-un partid democrat trebuie sa fii ascultat mai ales ca eu am fost si fondatorul acestui partid in 1992, creionand un statut care sa fie democratic". Potrivit fostului presedinte de organizatie, in statutul PSD revocarea sau suspendarea din functie a presedintelui de organizatie se face doar de catre Conferinta judeteana a PSD si nu de Delegatia Permanenta". Cu toate acestea, el nu va contesta decizia. Potrivit Mediafax, Ioan Rus a declarat ca nu se teme ca va fi schimbat din functia de prefect al judetului Alba. Presedintele executiv al PSD Octav Cozmanca a anuntat in urma cu cateva luni, cand era inca ministrul administratiei, ca urmeaza o remaniere la nivelul prefectilor. Luni, premierul Adrian Nastase a spus ca schimbarea unor prefecti va fi decisa vineri, in sedinta de Guvern. Ioan Rus, fostul presedinte al filialei PSD Alba, este de profesie avocat. El s-a aflat in fruntea filialei judetene a partidului timp de aproape 11 ani, insa Delegatia Permanenta a PSD a decis, luni, inlocuirea sa de la conducerea filialei partidului.



La randul sau, succesorul lui Rus, presedintele interimar al PSD Alba, senatorul Cornel Filipescu, a declarat pentru Mediafax, ca nu stie care sunt motivele schimbarii din functie a lui Ioan Rus deoarece nu a participat la intalnirea Delegatiei Permanente a partidului. Cornel Filipescu a precizat ca in perioada imediat urmatoare va incerca sa pastreze unitatea filialei PSD din Alba si sa evite eventuale razboaie interne.



Referindu-se la fostul presedinte Ioan Rus, Cornel Filipescu a marturisit ca a colaborat foarte bine cu acesta si spera sa colaboreze si mai departe, "spre binele partidului".






Petre Stanca: Schimbarea mea defavorizeaza organizatia



Si fostul lider al organizatiei Constanta, Petre Stanca, a pus in discutie modalitatea in care a fost demis "temporar". De ce temporar, Stanca nu explica. El precizeaza, intr-un comunicat, ca isi va continua activitatea alaturi de "echipa de conducere aleasa statutar" si ca va astepta decizia acesteia. Potrivit statutului PSD, liderii organizatiilor judetene sunt demisi la propunerea conducerii respectivei filiale. Potrivit lui Petre Stanca, decizia luata de conducerea PSD este gresita si defavorizeaza organizatia: "Am convingerea ca decizia este gresita si defavorizeaza Organizatia judeteana Constanta a PSD, in conditiile in care rezultatele politice, stadiul indeplinirii programului social al guvernului, dar si consolidarea structurii organizatorice recomanda organizatia noastra drept una dinamica, fapt confirmat si de sondajele de opinie din ultimul an si jumatate", a afirmat Stanca.






Gheorghe Balan: Demisia, o varianta mai eleganta



Fostul presedinte PSD Caras-Severin, Gheorghe Balan, ne-a declarat ieri ca vestea inlocuirii sale i-a dat-o presedintele executiv Octav Cozmanca cu doar cateva minute inainte de anuntul oficial. "Era normal sa fi purtat inainte o discutie. Demisia era o solutie mult mai eleganta", a spus Balan. Fostul lider local a pus, destul de voalat, in discutie modalitatea in care a fost schimbat. "Procedura m-a luat prin surprindere", a spus el, refuzand sa faca si alte comentarii pe motiv ca "nu poate fi decat subiectiv din moment ce situatia il priveste direct". Gheorghe Balan, care a condus organizatie PSD incepand din 1997, este si prefect al judetului Caras-Severin. Ieri, secretarul general al PSD Dan Matei-Agathon a fost la filiala judeteana din Caras-Severin pentru a calma spiritele. Agathon a participat la sedinta Delegatiei Permanente a filialei judetene si a facut planuri de viitor acestei organizatii.



Fostii presedinti ai filialelor Galati si Dolj, Platica Vidovici, respectiv Ion Voiculescu, nu au putut fi contactati.






Ce spune statutul



Conform articolului 12 din Statutul PSD, suspendarea ori revocarea din functia de conducere pe care o indeplineste, se face de catre organul care l-a ales. Conferinta organizatiei judetene sau a municipiului Bucuresti alege si revoca presedintele organizatiei judetene sau a organizatiei municipiului Bucuresti, precum si membrii consiliului respectiv, potrivit numarului stabilit de Biroul Executiv Central al P.S.D, se precizeaza in articolul 37 din Statutul PSD. mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO