Politică

Kelemen, UDMR: A fost decizia primului-ministru şi trebuie respectată

no title

Autor: Ovidiu Bărbulescu

06.02.2012, 11:12 174

Coaliţia va discuta cu preşedintele Traian Băsescu şi cu celelalte partide despre componenţa viitorului guvern, formula politică de alcătuire a Cabinetului depinzând foarte mult de persoana care va fi desemnată ca prim-ministru, a declarat, luni liderul UDMR, Kelemen Hunor.

El a susţinut, totodată, că depunerea mandatului a reprezentat decizia personală a premierului Boc.

"A fost decizia primului-ministru şi, ca orice astfel de decizie, trebuie respectată. Urmează discuţii în coaliţie, discuţii cu celelalte partide, cu preşedintele şi vom vedea cum vom merge mai departe, dar a fost decizia personală a premierului Boc", a spus Kelemen.

Întrebat dacă UDMR susţine un nou guvern în aceeaşi formulă politică, preşedintele Uniunii a arătat că aceasta depinde foarte mult de persoana premierului desemnat.

"Este prematur să vorbim despre aşa ceva, nu ştim cine va fi nominalizat, depinde foarte, foarte mult de persoana premierului desemnat, depinde de discuţii în coaliţie. Vom vedea", a spus Kelemen.

Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului, confirmând informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX privind demisia sa din funcţie.

"Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării", a spus Boc.

El a făcut apel către clasa politică pentru a trece rapid prin Parlament un nou guvern şi a mulţumit atât preşedintelui Traian Băsescu, pentru un "parteneriat corect în interes public", cât şi foştilor şi actualilor miniştri din mandatul său.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO