Politică

Ion Iliescu redeschide dosarul flotei: Basescu, mutat de la PNA, la Parchetul CSJ

08.05.2003, 00:00 95

Unul din cele mai voluminoase dosare postdecembriste - al disparitiei flotei comerciale romanesti - a fost redeschis, prin decizia de marti a presedintelui Ion Iliescu de a fi continuate cercetarile penale asupra a trei fosti ministri ai Transporturilor: Traian Basescu, Aurel Novac si Paul Teodoru.
Dupa mai bine de doua luni, din februarie 2003, cand cei trei au fost audiati la Comisia Speciala de la Cotroceni, Ion Iliescu a hotarat sa nu ii scoata pe cei trei fosti ministri din atentia organelor penale. Spre diferenta de cazul Muresan, in care deliberarea a durat putin si a avut o forma finala simpla - presedintele l-a  autorizat pe ministrul Justitiei sa inceapa urmarirea penala impotriva fostului ministru, in cazul ministrilor Transporturilor, Comisia speciala si seful statului s-au gandit cam doua luni, dupa care in fine, ieri, Administratia prezidentiala a trimis un comunicat, care se fereste sa pomeneasca de inceperea urmaririi penale, desi in fond despre acest lucru este vorba. "La propunerile Comisiei, domnul Ion Iliescu, presedintele Romaniei  Romaniei, a trimis ministrului Justitiei documentele respective, in vederea declansarii proceduriloe legale privind pe domnii Traian Basescu, Paul Teodoru si Aurel Novac. Presedintele apreciaza ca este necesar ca organele in drept sa efectueze cercetarea faptelor cu privire la care s-au facut sesizarile, pentru a determina, in corelare si cu alte elemente specifice de ancheta, aflate la dispozitia acestora, daca, si in ce masura, cei mentionati se fac vinovati de savarsirea unei fapte penale, in exercitiul functiei de membru al guvernului, precum si incadrarea juridica aplicabila in speta. De asemenea, presedintele a solicitat sa se analizeze si oportunitatea continuarii cercetarilor de catre Parchetul General de pe langa Curtea Suprema de Justitie". Presedintele a decis ca cercetarea sa continue, nu la PNA, de unde a venit sesizarea catre Comisia speciala, ci la Parchetul General. Victor Ponta, membru al Comisiei speciale a declarat, ieri, ca cercetarile au fost mutate de la PNA, la Parchetul general, pentru ca la vremea savarsirii faptelor in cauza, PNA nu era infiintat.

Basescu, anchetat a doua oara
In februarie, 2003, Traian Basescu - cel mai cunoscut dintre cei trei ministri, lideri politic cu sanse in alegeri si in razboi declarat cu PSD - a fost audiat la Comisia Speciala, de la Cotroceni. PNA sesizase, motivand ca Basescu, alaturi de ceilalti doi ministri ar fi vinovati de abuz in serviciu, in perioada mandatelor lor. Sesizarea PNA se referea la scoatere de sub pavilion romanesc a unor nave din flota comerciala, mineraliere de mare tonaj. De la inceputul anchetei, Traian Basescu a declarat ca el ar fi de fapt tinta cercetarilor din comisia speciala, o tinta politica a PSD. Spre diferenta de ceilalti doi ministri, Teodoru si Novac, in 1996, el  a demisionat din parlament si s-a pus la dispozitia organelor de ancheta, dar s-a constatat ca, actiunile sale din perioada 1991-1992, in calitate de ministru, nu au fost ilegale.

Liderul PD contraataca
Traian Basescu a convocat, ieri , la 15,30, o conferinta de presa extraordinara pentru a replica deciziei prezidentiale.
El a acuzat o inscenare poltica si a declarat ca institutia prezidentiala a participat la inscenarea aranjata de Palatul Victoria. Basescu a venit pregatit cu un dosar de sute de pagini pentru a contracara acuzatiile sefului PNA, Ioan Amarie. El a comentat ca neadevarate o suita de puncte din sesizarea PNA catre Comisia de la Cotroceni. Basescu a spus ca, luni dupa-amiaza, i-a cerut sefului statului, intr-o audienta, sa-i precizeze care este decizia sa in privinta dosarului Flotei. El banuieste, insa, ca seful statului a fost influentat, in decursul intalnirii ulterioare pe care Ion Iliescu a avut-o cu Adrian Nastase. Basescu a precizat ca are informatii potrivit carora, in PSD, Adrina Nastase ar fi spus ca, daca liderul PD va accepta fuziunea cu partidul de guvernamant, va renunta la acuzatii.

Iliescu se explica
Presedintele Ion Iliescu a declarat, ieri, ca a trimis o adresa Ministerului Justitiei in care solicita ca Parchetul CSJ sa finalizeze cercetarile in dosarul "Flota", in care sunt implicati fostii ministrii ai Transporturilor Traian Basescu, Paul Teodoru si Aurel Novac.
"Am trimis o adresa Ministerului Justitiei, la Procuratura Generala, sa finalizeze cercetarile, sa vada daca este cazul sau nu, daca exista vreo culpa, daca este de intreprins ceva sau, din contra, de scos de sub urmarire penala", a afirmat presedintele Iliescu, referindu-se la decizia pe care a luat-o ca urmare a raportului prezentat de Comisia speciala pentru cercetarea sesizarilor privind faptele savarsite de membrii Guvernului in timpul exercitarii functiei in dosarul "Flota", in care au fost audiati de comisie Traian Basescu, Paul Teodoru si Aurel Novac. Seful statului a mai spus ca, dupa parerea sa, nu este cazul ca acest dosar sa fie transferat la Parchetul National Anticoruptie, ci Parchetul CSJ sa finalizeze cercetarile. oana.iurascu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO