Caută doar în titlu
LIVE: Videoconferinta ZF Mobilio 2021. Explozia businessului de pe smartphone şi tabletă
Politică

Iohannis, după depunerea jurământului: Ştiu ce avem de făcut

Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că preia ”cu multă emoţie” cel de-al doilea mandat de preşedinte. ”Ştiu ce avem de făcut şi voi aduce alături de mine forţele politice autentic democratice pentru ca această viziune să devină realitate”, a mai zis el.

”Preiau astăzi cu multă emoţie al doilea mandat de Preşedinte al României. Profund onorat de încrederea care mi-a fost acordată, primesc această înaltă responsabilitate cu multă recunoştinţă şi cu speranţă în ceea ce priveşte viitorul României. Le mulţumesc concetăţenilor noştri care au înţeles că votul constituie esenţa democraţiei şi cel mai puternic instrument aflat la îndemână pentru a indica drumul pe care vrem ca ţara noastră să îl parcurgă. Am rostit astăzi înaintea dumneavoastră, în faţa reprezentanţilor aleşi ai poporului, un jurământ solemn. Îmi voi dedica „toată puterea şi priceperea” următorilor cinci ani pentru progresul naţiunii române, însufleţit de credinţa că destinul românilor rezidă în forţa uriaşă creatoare a neamului nostru. Înţelegând pe deplin responsabilităţile constituţionale, vă asigur că voi fi Preşedintele tuturor românilor, atât al celor care m-au votat şi susţinut, cât şi al celor care au avut o altă opţiune, a spus Klaus Iohannis în timpul discursului ţinut în Parlament, după ce a depus jurământul pentru al doilea mandat de şef al statului.

El a mai afirmat că nu există două sau mai multe Românii.

”Există o singură Românie, care ne aparţine tuturor şi căreia îi aparţinem cu toţii. În limitele competenţelor constituţionale, voi face tot ceea ce stă în puterile mele pentru ca România europeană, modernă şi puternică, visul unor întregi generaţii pentru care românii au ridicat baricade în decembrie `89 şi proiectul pentru care au ieşit de nenumărate ori în stradă şi la vot, să devină realitate. Cu 101 ani în urmă, părinţii naţiunii noastre – românii curajoşi care au visat, au trudit şi au murit pentru unire - au dat naştere celui mai frumos şi mai măreţ proiect românesc al încercatei noastre istorii. Drumul nu a fost deloc uşor în veacul care s-a scurs de la Marea Unire din 1918. Am progresat împreună, depăşind nenumărate tragedii, perioade întunecate de represiune cruntă sub tiranie şi dictatură. Istoria ne învaţă multe lecţii, dar poate că una dintre cele mai importante este aceea că, atunci când ne confruntăm cu dificultăţi care par insurmontabile, nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Nu trebuie să dăm vina pe alţii. Nu trebuie să fugim de responsabilităţi. Nu, dimpotrivă, trebuie să ne unim forţele şi energiile, aşa cum au făcut-o înaintaşii noştri, pentru că doar împreună vom reuşi”, a adăugat Iohannis.

El a punctat şi trecerea a 30 de ani de la Revoluţie.

”Se împlinesc trei decenii de la Revoluţia din Decembrie 1989, care, prin jertfă de sânge, a redat României destinul său european şi democratic. Însă, dincolo de progresele evidente, bilanţul ultimilor 30 de ani nu este unul satisfăcător, nu se ridică nici la nivelul aşteptărilor societăţii şi este dezamăgitor în raport cu potenţialul real al ţării. Trebuie să depăşim odată pentru totdeauna marasmul veşnicei perioade de tranziţie. Prea multe generaţii au fost de sacrificiu! Oamenii s-au săturat, pe bună dreptate, de atâtea schimbări fără finalitate, care nu au produs rezultatele scontate. Nu ne mai putem permite să irosim preţioase şanse, valoroase oportunităţi şi inestimabil timp! Este, aşadar, momentul unei noi etape de dezvoltare a României”, a opinat Klaus Iohannis.

Totodată, el a trecut în revistă şi obiectivele pentru cel de-al doilea mandat.

”Obiectivul meu fundamental este acela de a construi o ţară prosperă, sigură, un stat funcţional, cu instituţii democratice consolidate, în care legea este egală pentru toţi. O voce puternică în Europa şi în lume, o ţară care îşi promovează valorile şi identitatea şi îşi protejează resursele. Un stat în care Guvernul lucrează cu responsabilitate în beneficiul tuturor cetăţenilor, iar Parlamentul legiferează bine şi eficient. Altfel spus, România normală, proiectul în care se regăsesc milioane de români şi faţă de care şi-au arătat de o manieră atât de categorică susţinerea. Care sunt, aşadar, paşii de urmat astfel încât să construim o ţară în care cetăţenii se simt în siguranţă, cu sisteme publice competitive şi performante, care funcţionează ireproşabil? Ce trebuie să facem, în definitiv, pentru ca toate aceste lucruri să devină repere ale normalităţii, aşa cum este firesc? Principiul de la care va trebui să plecăm în acest amplu demers de transformare a României este acela că statul, prin instituţiile sale, se află în slujba cetăţeanului pe care îl serveşte şi îl respectă. Este imperativă refacerea încrederii oamenilor în autorităţile publice, a căror credibilitate a fost puternic zdruncinată. Dar acest lucru nu se poate realiza fără o evaluare serioasă şi fără reaşezarea, pe fundamente corecte, a administraţiei publice”, a mai spus preşedintele Iohannis.

În opinia lui, toate instituţiile statului vor trebui să treacă printr-un riguros proces de modernizare pentru a răspunde cu adevărat nevoilor societăţii şi interesului general.

”Sunt şi voi rămâne un susţinător ferm al creării unei culturi a integrităţii funcţiei publice, la baza căreia se află un set de valori etice şi principii imuabile. O justiţie independentă este o condiţie indispensabilă a unei democraţii veritabile, o garanţie a respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale. Şi în acest mandat voi continua să acţionez cu aceeaşi hotărâre pentru ca cetăţenii să îşi consolideze încrederea în stat. Voi continua să sprijin fără rezerve lupta anticorupţie şi voi folosi toate prerogativele constituţionale pentru ca independenţa justiţiei şi domnia legii să nu fie alterate. Totodată, legislaţia va trebui să fie sistematizată şi simplificată, printr-un proces de maximă responsabilitate, pentru a elimina riscul ca România să devină un stat blocat într-un hăţiş birocratic şi legislativ imposibil de desluşit. Îmi doresc ceea ce aşteaptă în definitiv şi cetăţenii, mediul de afaceri şi chiar decidenţii politici: o legislaţie coerentă şi adecvată realităţii, uşor de înţeles şi aplicat, eliberată de orice formă nocivă de populism”, a menţionat Iohannis.

De asemenea, el a afirmat că ”România Educată” este un proiect-pilon al construcţiei României normale, pe care este hotărât să îl văd pus în practică.

”Ştiu ce avem de făcut şi voi aduce alături de mine forţele politice autentic democratice pentru ca această viziune să devină realitatea de zi cu zi a fiecărui român. Există astăzi premisele pentru ca şi Preşedintele, şi Parlamentul, şi Guvernul să lucreze temeinic în direcţia atingerii aceloraşi obiective de ţară. Este o şansă extraordinară pentru dezvoltarea reală a României, suntem datori să nu o irosim! Să răspundem, aşadar, cu loialitate aşteptărilor a milioane de români”.

Şeful statului le-a transmis un mesaj românilor de pretutindeni: ”Şi nouă ne este dor de voi şi vă aşteptăm cu drag acasă! Indiferent că trăim în interiorul graniţelor sau în afara lor, în inimile noastre visăm cu toţii la aceeaşi Românie, o ţară prosperă şi sigură, o casă primitoare pentru toţi cetăţenii săi. Devotamentul şi implicarea voastră sunt de nepreţuit şi contăm şi în viitor pe contribuţia voastră valoroasă”.

”La 30 de ani de la Revoluţia din 1989, trebuie să avem maturitatea să înţelegem că suntem obligaţi să ne rupem definitiv de tarele trecutului şi să începem un nou capitol. Destinul nostru va fi pe atât de impunător, pe cât de măreţ este idealul în care credem. Să credem, aşadar, cu toată tăria, că transformarea ţării noastre poate fi extraordinară, iar, peste ani, 2019 să rămână în istorie ca reperul definitoriu al începerii construcţiei României normale! Când ne va fi greu, să ne găsim sprijin unii în ceilalţi, fiindcă noi, românii, oriunde ne-am afla, suntem o mare familie, uniţi pentru totdeauna de dragostea de ţară care ne dă forţa să depăşim orice obstacol. Să credem în noi şi în puterea noastră de a lăsa moştenire o Românie a visurile şi aşteptărilor în sfârşit împlinite! Acesta să fie legământul pe care cu toţii îl facem astăzi, 21 decembrie, zi simbol a renaşterii naţionale”, a conchis Klaus Iohannis.

Etichete: iohannis,discurs,

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.