Politică

Industrie: Reindustrializarea a început cu insolvenţele

Foto Silviu Matei

Autor: Adrian Cojocar

02.04.2013, 00:04 265

Una dintre primele măsuri pe care guvernul Ponta le-a luat de la instalare a fost să ceară insolvenţa combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, ultima mare companie industrială care se mai află în portofoliul statului.

Deşi la început măsura de intrare în insolvenţă a fost prezentată ca una care ar trebui să ducă la salvarea combinatului, situaţia acestuia a continuat să se deterioreze. Râmnicu Vâlcea este de o săptămână sub asediul protestelor muncitorilor de la Oltchim, care au ieşit în stradă pentru că nu şi-au mai primit salariile de mai multe luni, iar administratorul judiciar şi-a anunţat intenţia de a disponibiliza în primă fază 1.000 din cei circa 3.300 de angajaţi ai societăţii din lipsă de fonduri. În prezent compania riscă să-şi închidă total activitatea şi să disponibilizeze aproape toţi angajaţii dacă nu reuşeşte să strângă rapid finanţare pentru redeschiderea unor secţii din combinat.

O situaţie complicată este şi la cele patru combinate siderurgice deţinute până de curând de grupul rus Mechel, care aveau la începutul anului trecut peste 6.000 de angajaţi, mulţi capi de familie care susţineau locurile de muncă din mai multe oraşe, precum Târgovişte, Câmpia-Turzii, Brăila şi Buzău. Grupul rus a disponibilizat circa 1.500 de salariaţi anul trecut, iar pentru că nu a găsit un cumpărător care să susţină finanţarea combinatelor, puternic îndatorate, Mechel le-a vândut către rudele fostei reprezentante a grupului în România, care le-a băgat în insolvenţă cu intenţia de a le restructura şi a anunţat că va mai disponibiliza circa 930 de salariaţi. Premierul Victor Ponta susţine că grupul Mechel poate să facă ce vrea cu combinatele româneşti pentru că este firmă privată şi din acest motiv statul nu poate să intervină pentru a ameliora situaţia.

Pe de altă parte, ministrul economiei Varujan Vosganian vorbeşte despre reindustrializarea României şi a înfiinţat în acest scop o Comisie Consultativă din care fac parte mai mulţi reprezentanţi importanţi din mediul privat, care ar urma să contribuie la realizarea unui document de politică industrială. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO