Politică

Iliescu acuza ziaristii de la Haaretz de frauda si interese oculte

26.08.2003, 00:00 20

Cand intre Bucuresti si Tel Aviv lucrurile pareau sa fi intrat in normal, dupa interviul acordat Haaretz, pe tema Holocaustului de catre presedintele Ion Iliescu, Administratia Prezidentiala a redeschis ieri subiectul, acuzand redactia cotidianului israelian ca a comis o frauda.
Discutia a fost relansata ieri, cu o zi inainte de intoarcerea sefului statului dintr-o vizita de o saptamana in China. Desi imediat dupa publicarea interviului presedintele a aratat ca declaratiile au fost "rastalmacite", este totusi curioasa intarzierea cu care vine aceasta reactie. Daca replica prezidentiala ar fi fost data imediat, probabil, conflictul diplomatic ar fi fost estompat.
Presedintele Ion Iliescu considera ca responsabilii redactiei ziarului israelian "Haaretz" au comis o frauda in privinta interviului sau publicat de acest cotidian, deoarece era un text prefabricat in redactie, neaprobat de intervievat, deformindu-i spusele, ca si pozitiile sale bine cunoscute, precizeaza un comunicat al Administratiei Prezidentiale. In acest comunicat, foarte amplu, Presedintia explica cum a fost realizat interviul si ce s-a convenit cu ziaristii de la Haaretz: Initial presedintele Iliescu a solicitat redactiei "Haaretz" aminarea interviului din lipsa de timp. La solicitarea insistenta a redactiei, seful statului a sugerat sa i se trimita citeva intrebari la care sa dea raspunsuri in scris, insa redactia cotidianului israelian a insistat, prin intermediul Ambasadei Romaniei de la Tel-Aviv, ca seful statului roman sa primeasca un redactor de la "Haaretz". Redactorul "Haaretz" nu a venit pentru a primi raspunsuri la o lista de intrebari, trimisa anterior, ci a solicitat un dialog pe o tematica foarte larga - relatiile Romaniei cu SUA, Uniunea Europeana, NATO; pozitia in problema Irakului; conflictul palestiniano-israelian; relatiile bilaterale cu Israelul, cu evreii din Israel si din diaspora, inclusiv problema Holocaustului si a restituirii proprietatilor, iar discutia cu seful statului roman a durat circa o ora. "Din politete, dl. Ion Iliescu a acceptat o astfel de discutie extinsa, specificind clar o serie de conditii pentru publicarea ei", precizeaza comunicatul. Astfel, presedintele Iliescu "l-a rugat pe redactor sa-i trimita textul rezumat al dialogului, pentru a evita deformari posibile, rezultate din condensarea textelor si traducerea lor", sustine Presedintia. Potrivit Administratiei Prezidentiale, atit jurnalistul, cit si conducerea ziarului israelian au ignorat aceasta "solicitare fireasca a interlocutorului" si "si-au permis sa publice un text rezumat, rupt din contextul general al interviului", ceea ce a dus la deformarea pozitiilor exprimate de presedintele Romaniei, atit prin condensarea textului, cit si prin traducere.
"Prin aceasta, responsabilii redactiei ziarului au comis o frauda, publicind un text prefabricat in redactie, neaprobat de intervievat si, deci, nemaiapartinindu-i acestuia din urma, deformindu-i spusele, ca si pozitiile bine cunoscute ale presedintelui Iliescu", precizeaza Presedintia. La exact o luna de la publicarea interviului care a provocat tensiuni diplomatice intre Romania si Israel, Administratia Prezidentiala arata ca au existat si mesaje de solidaritate  primite de seful statului roman, unele, chiar din partea unor evrei: "O personalitate americana cunoscuta, evreu din Statele Unite" afirma: "A-l suspecta pe Ion Iliescu de antisemitism, sau chiar de a sugera asa ceva, este nu doar o eroare, este un act odios si o mirsavie".
La aceasta concluzie ar merita sa mediteze redactorii ziarului "Haaretz", ca si aceia care "s-au lasat antrenati in capcana unei provocari pornite din interese obscure", conchide Administratia Prezidentiala. Iata, in cateva randuri, cum a evoluat criza romano-israeliana.
25 iulie 2003: Haaretz publica un interviu al presedintelui Ion Iliescu: "Holocaustul nu a afectat numai populatia evreiasca din Europa. Multi altii, inclusiv polonezi, au murit in acelasi fel" (...) "In Romania perioadei naziste, evreii si comunisti erau tratati la fel. Tatal meu a fost activist comunist si a fost trimis intr-un lagar. A murit la virsta de 44 de ani, la mai putin de un an dupa ce s-a intors".
Cateva ore mai tarziu seful statului roman se declara surprins de reactiile israeliene.
26 iulie 2003: Ambasadorul roman la Tel Aviv, Mariana Stoica, era chemata sa dea explicatii ministerului de externe israelian.
27 iulie 2003: Jerulasem Post scria ca Ion Iliescu ar trebui izolat precum York Haider
28 iulie 2003: Ion Iliescu i-a scris omologului sau israelian Moshe Katsav ca regreta difuzarea selectiva si incompleta a interviului. In aceeasi zi, ambasadorul Israelului la Bucuresti, Sandu Mazor, declara ca Israel asteapta clarificari din partea Guvernului roman.
29 iulie 2003: Premierul Adrian Nastase declara ca ii va trimite o scrisoare omologului sau Ariel Sharon. Cateva ore mai tarziu ambasadorul american la Bucuresti Michael Guest cerea clarificari pe tema Holocaustului.
30 iunie 2003: Presedintele israelian Moshe Katsav raspundea presedintelui roman, printr-o scrisoare, in care preciza ca numai evreii au fost persecutati.
31 iunie 2003: Ion Iliescu a spus, din nou, ca regreta "rastalmacirea declaratiilor" sale. mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO