Politică

Guvernul pregăteşte HG pentru restituirea donaţiilor făcute pentru Cuminţenia Pământului

Guvernul pregăteşte HG pentru restituirea donaţiilor...

Autor: Gabriel Pecheanu

24.12.2016, 13:56 2831

Potrivit documentului, sumele donate în vederea achiziţionării de către stat, prin Ministerul Culturii, a operei de artă "Cuminţenia Pământului", realizată de sculptorul Constantin Brâncuşi, bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, se restituie integral donatorilor din contul de disponibilităţi deschis la Trezoreria Statului şi/sau din conturile deschise la instituţiile de credit până la data de 31 decembrie 2017.

Sumele de bani provenind din SMS-uri şi din numerele liniilor de telefonie fixă neîncasate până la data de 31 ianuarie 2017 nu vor mai fi transferate către Ministerul Culturii, urmând a fi returnate către donatori direct de către operatorii de telefonie mobilă, în baza unei liste pe care Ministerul Culturii o va primi de la operatorii de telefonie mobilă şi de la integratorul tehnic, listă care va cuprinde numărul de telefon de la care a fost facută donaţia prin SMS şi data tranzacţiei donaţiei prin SMS. Pentru restituirea sumelor încasate din SMS-uri şi din numerele liniilor de telefonie fixă, Ministerul Culturii va încheia acorduri scrise cu cei patru operatori de telefonie mobilă şi cu integratorul tehnic.

Potrivit proiectului, persoanele fizice sau juridice care au donat sume şi care nu doresc restituirea acestora îşi vor exprima această opţiune, în mod expres, în scris, către Ministerul Culturii, până la data de 31 martie 2017.

Pentru situaţia donatorilor care nu pot fi identificaţi, HG prevede că Ministerul Culturii va comunica public pe pagina proprie de internet şi prin mijloacele mass-media necesitatea transmiterii informaţiilor necesare în vederea restituirii sumelor donate. Donatorii neidentificaţi vor depune la Ministerul Culturii la adresa/adresele, inclusiv prin poşta electronică, comunicate public pe pagina proprie de internet şi pe pagina Guvernului, precum şi pe alte căi mediatice, o cerere de restituire a sumelor, conform unui model anexat, până la data de 31 octombrie 2017.

Cererea de restituire va fi însoţită de copii ale documentelor de plată ale solicitanţilor şi trebuie să cuprindă următoarele elemente: denumirea solicitantului; codul de înregistrare fiscală / CNP; domiciliul solicitantului; suma solicitată la restituire; codul IBAN aferent contului în care se solicită restituirea; banca la care este deschis contul în care se solicită restituirea sumei; documente justificative/dovada depunerii sumei solicitate în original; numărul de telefon la care poate fi contactat si numărul de telefon folosit la donarea sumei prin SMS, după caz.

Ministerul verifică ca solicitarea să respecte toate obligaţiile pentru efectuarea plăţii, iar ''în condiţii optime/viabile, în termen de 60 zile de la depunerea cererii, va proceda la restituirea sumei'', se mai arată în proiect.

''Sumele donate conform OUG 10/2016, pentru care persoanele fizice sau juridice şi-au exprimat opţiunea conform prevederilor art. 3 alin.(6), sau pentru care donatorii nu au putut fi identificaţi indiferent de modalitatea de colectare sau care nu au putut face dovada donaţiei, până la 31 decembrie 2017, se fac venituri la bugetul de stat, sumele colectate se vor transfera de către Ministerul Culturii din contul de disponibilităţi prevăzut la art. 3 alin. (1) OUG nr. 10/2016, deschis la Trezoreria Statului la bugetul statului, într-un cont de venituri ale bugetului de stat'', prevede documentul citat.

Comisioanele precum şi diferenţele de curs valutar aferente restituirii donaţiilor, indiferent de mijlocul prin care acestea au fost colectate, vor fi suportate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii.

La sfârşitul lunii noiembrie, Ministerul Culturii a transmis Parlamentului o listă de amendamente la OUG privind ''Cuminţenia Pământului'', Executivul cerând atunci aleşilor ca donaţiile pentru achiziţionarea sculpturii să poată fi restituite până la 31 decembrie 2017 pe bază de cerere scrisă.

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Ciprian Bucur, a transmis Camerei Deputaţilor, prin intermediul unei scrisori, lista amendamentelor la OUG privind achiziţionarea Cuminţeniei Pământului - act normativ aflat pe agenda comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor - aprobate de Guvern în şedinţa din 16 noiembrie.

Potrivit acestora, condiţiile, procedura şi termenele pentru restituirea sumelor donate se stabilesc prin hotărâre de Guvern până cel mai târziu la data de 30 iunie 2017, urmând ca restituirea efectivă a sumelor donate conform OUG să se realizeze până cel târziu la 31 decembrie 2017.

Forma iniţială a OUG prevedea că procedura, condiţiile şi termenele pentru restituirea sumelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2016.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO