Politică

Gabriela Firea, replică la atacul lui Victor Ponta: Eu am o educaţie, am fost crescută altfel. Ponta încalcă legea

Gabriela Firea, replică la atacul lui Victor Ponta: Eu...

Autor: Cătălina Mănoiu

18.06.2017, 18:29 2404

"Îi mulţumesc domnului Ponta pentru atenţie. În primul rând constat faptul cã încalcã legislaţia în vigoare, chiar dacã are 30 de zile sã opteze între a rãmâne deputat sau cel mai înalt funcţionar public din România şi anume SGG în aceastã perioadã se supune ambelor legislaţii, atât cea privind aleşii, demnitarii, deputaţii şi statutul funcţionarilor publici care, prin legislaţie nu au dreptul sã facã declaraţii politice. Pentru cã acest fapt contravine legii în vigoare", a declarat Gabriela Firea, solicitată să comenteze declaraţia SGG, Victor Ponta, care i-a recomandat să ia o pauză de la propagandă şi să se ocupe de problemele bucureştenilor.

Gabriela Firea a afirmat că a avut o relaţie foarte bună cu Victor Ponta şi şi-ar dori să depăşească "acest moment foarte greu".

"Este pãcat cã între doi foşti colegi - eu deja pot sã spuin foşti colegi apar astfel de episoade. Am avut o relaţie foarte bunã, mi-aş dori, nu ştiu , în continuare sã depãşeascã acest moment foarte greu. Eu nu i-am dat lecţii niciodatã, deşi poate eram în situaţia sã îi dau. Mã ocup nu pentriu cã îmi spune domnul Ponta, ci pentru cã trebuie, mã ocup zi de zi de problemele din Capitalã. Sãptãmâna viitoare voi avea şi un raport la un an de zile", a spus Firea.

Firea a spus că primarul Capitalei are voie prin lege să facă politică, spre deosebire de SGG.

"Eu nu sunt funcţionar public aşa cum se pretinde domnul Ponta pentru cã dumnealui este acum, aşa a semnat domnul Grindeanu, SGG. Nu aş vrea sã mã cobor la limbajul şi la atitudinea total nepotrivitã a domnului Ponta. Eu am o educaţie am fost crescutã altfel şi chiar dacã port un dialog în contradictoriu prefer sã fie lipsit de veninul cu care ne-am obişnuit în aceste zile", a spus Firea.

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, i-a recomandat sâmbătă, primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, să ia o pauză de la propaganda politică de la televiziuni şi să îşi facă datoria faţă de bucureşteni conform fişei postului, în contextul în care a fost cod galben de ploi puternice şi descărcări electrice în Capitală şi în mai multe judeţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO