Politică

Este oficial: Deţinerea unei cantităţi mai mari de muniţie faţă de cum prevede legea va fi contravenţie

Este oficial: Deţinerea unei cantităţi mai mari de...

Autor: Diana Grigore, Mediafax

12.11.2018, 17:47 370

Senatul a adoptat, luni, un proiect legislativ care prevede ca deţinerea unei cantităţi mai mari de muniţie faţă de cantitatea prevăzută de lege să se considere o contravenţie, nu o infracţiune cum prevede legea în vigoare. Fapta urmează să fie sancţionată cu o amendă, nu cu un dosar penal.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi pentru modificarea art. 342 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal a fost adoptată de senatori cu 75 de voturi „pentru”, 16 voturi „împotrivă” şi 11 abţineri.

Comisia pentru apărare din Senat a adoptat raport favorabil, cu amendamente.

„Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi pentru modificarea art 342 (1) din Legea nr 286/2009 privind Codul penal, în sensul emininării sancţiunii anulării dreptului de deţinere a armelor pentru situaţiile în care titularul a săvârşit într-o perioadă de doi ani două contravenţii prevăzute de prezenta lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a anulării dreptului de deţinere ori, după caz, de port şi folosire a armelor, precum şi al dezincriminprii infracţiunilor constând în deţinerea de muniţie neaferentă armelor înscrise în permisul de armă sau deţineea de muniţie aferentă armelor înscrise în permisul de armă într-o cantitate mai mare decât cea prevăzută de dispoziţiile legale. Potrivit iniţiativei legislative, aceste fapte vor fi sancţionare drept contravenţii”, se arată în raportul adoptat de Comisia pentru apărare din forul superior al Parlamentului.

„Sunt considerate contravenţii următoarele fapte: Nerespectarea dispoziţiilor art 42 (1) şi (2), în sensul deţinerii de muniţie neaferentă armelor înscrise în permisul de armă sau deţinerii de muniţie aferentă armelor înscrise în permisul de armă într-o cantitatea mai mare decât dublul prevăzut de dispoziţiile legale”, prevede amendamentul adus în Comisia pentru apărare din Senat de preşedintele acesteia, Liviu Brăiloiu.

De asemenea, proiectul de lege modifică articolul 342 din Codul penal astfel: „(1) Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 1 la 5 ani, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.

În legea în vigoare, articolul 342 din Codul penal arată astfel: „(1) Detinerea, portul, confectionarea precum si orice operatiune privind circulatia armelor letale, a munitiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau functionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la unu la 5 ani”.

Iniţiatorii proiectului sunt mai mulţi parlamentari din PSD, printre care şi Niculae Bădălău, senatorul căruia i s-a furat arma din casă în timp ce acesta dormea.

„ Prezenta iniţiativă legislativă propune încadrarea în categoria contravenţiilor a deţinerii de muniţie neaferentă armelor înscrise în permisul de armă sau deţinerii unei cantităţi mai mari de munişie decât cea prevăzută de lege. Evoluţia fenomenelor infracţionale, caracterizate uneori prin agresiuni cu mâna înarmată asupra persoanelor şi bunurilor acestora, cererile unor cetăţeni de a-şi asigura deptul de apărare împotriva celor care pun în pericol viaţa şi integritatea corporală, interesul general de punere sub control al regimului armelor de foc şi al muniţiilor impun măsuri pentru modificarea cadrului legislativ existent. Având în vedere gravitatea pericolului social (...) considerăm că acestea ar trebui încadrate în categoria contravenţiilor şi nu în cea a infracţiunilor”, se arată în expunerea de motive a iniţiativei.

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Liviu Brăiloiu, a declarat, miercuri, că este necesar ca deţinerea unei cantitatăţi mai mare de muniţie decât cea prevăzută de lege să fie considerată o contravenţie, nu o infracţiune, cum este considerată fapta în prezent, nefiind un pericol social.

„Legislaţia e puţin învechită la noi şi trebuie armonizată cu cea europeană (...) Nu este nevoie de o cantitate mai mare decât cea prevăzută de lege. Este vorba numai că dacă depăşim această cantitate, acea faptă să nu mai fie incriminată şi să nu mai alunece pe zona infracţiunii. Este o contravenţie. Nu spune nimeni că trebuie să ai mai mult, dar dacă ai mai mult accidental este o contravenţie, nu o infracţiune, pentru că nu prezintă un pericol social. Această reglementare este adresată numai celor care au permis legal de armă şi muniţie sau au dreptul de a deţine, de a folosi şi de a purta aceste arme. Nu se referă la personae care nu au acest drept. Cine are armă, cine deţine un număr mai mare de cartuşe decât cel prevăzut de lege va plăti o amendă, adică va fi o contravenţie”, a afirmat Liviu Brăiloiu, referitor la proiectul de lege privind regimul armelor şi muniţiilor, care va fi votat luni, în plenul Senatului.

Preşedintele Comisiei pentru apărare precizează că „sunt undeva la 200.000 de deţinători de arme în România. 150.000 de vânători, mai sunt persoane care au arme prin natura funcţiei, sunt magistraţi, mai sunt demnitari care unii dintre ei au arme, cum a fost colegul meu, care avea o armă de apărare şi pază”.

De asemenea, preşedintele Comisiei pentru apărare din cadrul Senatului a afirmat că legea privind regimul armelor şi al muniţiilor ar trebui modificată, astfel încât orice abatere de la lege să nu mai fie considerată o infracţiune, ci o contravenţie şi persoana să fie amendată, fără să i se înregistreze un dosar penal.

„Nu cred că ar trebui să se acorde mai uşor (permis de port armă-n.r), ar trebui să se păstreze condiţiile actuale, eu cred că sunt suficient de dure pentru a nu obţine şi de a nu acorda un permis unei personae care poate comite fapte penale sau care a avut condamnări penale, persoanelor violente, însă cred că trebuie schimbată legea, în sensul că la noi, în legislaţia noastră românească absolut orice încălcare constituie infracţiune, din orice poţi să ajungi la un dosar penal. De exemplu dacă deţii în loc de 300 de cartuşe, cât e prevăzut legal, deţii 301. Deja eşti condamnat la ani grei. Sau de exemplu dacă nu aia asigurat trăgaciul cu un dispozitiv special sau dacă nu ai făcut viza medical. Este ca şi cum vă spun dumneavoastră că dacă aveţi permis de conducere şi nu aveţi viza medical veţi fi condamnaţi. Este o contravenţie”, a adăugat Liviu Brăiloiu.

Senatorul PSD Liviu Brăiloiu a susţinut că Niculae Bădălău a fost sancţionat abuziv pentru că arma de apărare pe care o deţine nu a fost ţinută în seif, astfel că arma a fost furată din casa liderului filialei PSD Giurgiu.

„Legea la ora actuală nu specific foarte clar ce se întâmplă cu arma de apărare şi pază. Are un cadru general, se referă la condiţii de păstrare pentru arme, dar acolo avem şi arme de vânătoare şi arme de apărare. Arma de apărare o obţii tocmai pentru a o purta. La dumnealui este o situaţie special, pentru că, după cum am văzut în presă, nu avea arma în seif, însă arma nu era de vânătoare, era de apărare, avea obligaţia să o poarte la dumnealui dacă nu o ţine în seif. Dar omul era la el în casă, era 3 dimineaţa nu putea să doarmă cu arma în mână. O avea în casă, lângă el. Nu şi-a lăsat arma altundeva, era în locuinţă. Totuşi a fost sancţionat, cerd că destul de abuziv”, a declarat Liviu Brăiloiu.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiin decizională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO