Politică

Dragnea anunţă ajutoare de stat de 1 mld. euro pentru următorii cinci ani

Dragnea anunţă ajutoare de stat de 1 mld. euro pentru...

Autor: Simona Tatu

16.05.2018, 13:56 522

Schema de ajutor de stat menită să sprijine investiţiile cu impact major în econimie (807/2014) va avea un buget total de 1 mld. euro pe 4-5 ani, potrivit lui Liuviu Dragnea şi Eugen Teodorovici, iar companiile interesate să beneficeze de o finanţare se pot înscrie începând cu luna iunie la sesiunea din acest an.

“Bugetul pentru schema de ajutor de stat 807 are un buget de aproape un miliard de euro pentru următorii patru ani. Sperăm ca până la finalul lunii iunie să fie adoptat cardul legislativ pentru ca apoi firmele să poată depune proiectele”, a spus Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Anul trecut însă nu a fost utilizat niciun ban pentru proiecte de investiţii cu impact major în economie. În cele două sesiuni derulate până acum, una în 2015 şi a doua în vara anului 2016, statul a acordat ajutoare de stat de 809 milioane de lei pentru 12 proiecte de investiţii care şi-au asumat crearea a peste 4.000 de locuri de muncă.

În timp ce ministrul Finanţelor Publice a spus că bugetul de un miliard este acordat pe o perioadă de patru ani, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a explicat că bugetul este alocat pe o perioadă de cinci ani.

În ceea ce priveşte bugetul pentrul anul 2018, acesta este “nelimitat” pentru că nu există o anumită sumă alocată proiectelor care se vor înscrie anul acesta, conform informaţiilor lui Liviu Dragnea.

“Nu este vorba de un buget pe 2018 sau un buget pentru 2019. Este vorba despre o sumă de un miliard alocată pentru investiţii, care este compusă din credit bugetar adică cash efectiv şi credit de angajament. În funcţie de cum se depun (proiectele – n. red.) cum se aprobă, se poate duce până la anevelopa de un miliard de euro fără nicio problemă. Orice sumă care nu a fost cheltuită anul trecut, nu a fost aruncată, nu s-a evaporat, ea s-a reportat pentru anul 2018”, a spus Liviu Dragnea.

Pe site-ul Ministerului de Finanţe, instituţie care gestionează trei scheme ed ajutor de stat, se arată că bugetul anual pentru schema 807 este de 638 de mil. lei, iar alocarea totală din partea statului, stabilită încă din 2016, este de 4 mld. lei. Peste 75% din această sumă nu a fost cheltuită.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO