Politică

Dragnea a primit un telefon de la ZTE: Îl resoftez şi, dacă e bun, renunţ la smartphone-ul de acum!

Dragnea a primit un telefon de la ZTE: Îl resoftez şi,...

"Am primit un telefon, o declar public, este cadou declarat. O să fie resoftat în România ca să-l pot folosi şi am promis că, dacă este în regulă, am să-l şi folosesc şi renunţ la ce am acum", a spus Dragnea.

ZTE Corporation a fost înfiinţat în 1985, la Shenzhen, şi derulează în prezent activităţi în peste 140 de ţări, fiind cel mai mare operator chinez de telecomunicaţii listat la bursa din Hong Kong şi la cea din Shenzhen.

ZTE produce echipamente pentru reţele de telecomunicaţii fixe, mobile, pentru reţele optice şi de date, şi pentru reţele inteligente şi de ultimă generaţie.

Vicepremierul se află, în perioada 20-26 martie, în vizită de lucru în China, el fiind şi coordonatorul Comitetului interministerial pentru monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de România cu ocazia Reuniunii, la Bucureşti, în 26 noiembrie 2013, a şefilor de Guvern ai Republicii Populare Chineze şi statelor Europei Centrale şi de Est. Comitetul a fost înfiinţat în decembrie 2013.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO