Politică

Disputa Tokes - UDMR cu trei saptamani inainte de alegeri

10.11.2008, 19:32 21

Europarlamentarul Laszlo Tokes se declara "dezgustat, dar si amuzat" de "campania tragicomica" a unor candidati si lideri ai UDMR, care "se lupta sa fie prezenti la cat mai multe festivitati si serbari", chiar daca este vorba de unele strict locale, precum inaugurarea unor capele si case mortuare. "Este o campanie dezgustatoare, pe care am observat-o mai ales aici, in Bihor, dar nu numai. La capela reformata din Satu Nou, de pilda, au descins trei demnitari UDMR din Bihor ca sa o inaugureze: deputatul Lakatos Peter, presedintele executiv al UDMR Bihor Szabo Odon, care a inceput sa vorbeasca in cimitir despre renastere, si secretarul de stat Cseke Atilla. Cel din urma nu s-a sfiit sa se laude si pe site-ul oficial al UDMR cu faptul ca a participat la inaugurarea unei capele si a vizitat 40 de pivnite de vin in Bihor. Macar de nu ar fi alaturat atat de direct cele doua chestiuni", a afirmat Tokes ieri intr-o conferinta de presa organizata la cabinetul sau de europarlamentar. Tokes a reclamat si caracterul "antidemocratic" al campaniei duse de UDMR, care, invocand valorile nationale, cere alegatorilor sa voteze "politicieni corupti". "Cum imi poate cere mie sa votez un politician corupt, ca sa nu imi pierd reprezentarea in Parlament?", a afirmat Tokes.

 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO