Politică

Deşi ministrul economiei spune că numirile politice s-au terminat, un vameş şi un inspector de daune auto au ajuns în CA la Hidroelectrica şi Oil Terminal

Deşi ministrul economiei spune că numirile politice s-au terminat, un vameş şi un inspector de daune auto au ajuns în CA la Hidroelectrica şi Oil Terminal

Autor: Roxana Petrescu

17.05.2012, 00:07 3142

Daniel Chiţoiu, noul ministru al eco­nomiei, debutează cu aceeaşi politică abordată şi de predecesorii săi, aceea de a schimba conducerea companiilor de stat din subordine, inclusiv com­ponenţa consiliilor de adminis­tra­ţie, deşi de un an de zile se vorbeşte despre management privat şi administratori aleşi prin criterii transparente.

Chiţoiu nu dă nume, dar spune că toţi cei care au furat şi care au fost numiţi politic vor pleca de la şefia companiilor de stat. Între timp însă un inspector de daune auto, devenit viceprimar în Medgidia, şi un fost şef din Autoritatea Naţională a Vămilor şi-au făcut loc în consiliile de administraţie ale Hidroelectrica şi Oil Terminal.
"Toţi cei care au furat şi care au fost numiţi politic vor fi schimbaţi de la conducerea companiilor de stat. Înlocuitorii nu vor fi numiţi politic", a declarat ieri Chiţoiu. La scurt timp după aceste declara­ţii, în consiliul de administraţie al ope­ratorului portuar Oil Terminal a fost numit Sorin Petrică Ţuţuianu, PNL, viceprimarul municipiului Medgidia, care în perioada 2000-2008 a fost inspector daune auto în cadrul agenţiei din Medgidia a Omniasig, potrivit CV-ului său.
Ţuţuianu l-a înlocuit din funcţie pe Adrian Bulboacă, managing partner al casei de avocatură Bulboacă şi Asocia­ţii, care fusese numit în funcţia de administrator provizoriu la mijlocul lunii aprilie.
Totodată, în consiliul de administraţie al Hidroelectrica, cel mai valoros activ din portofoliul statului român, a fost numit Iulian Butnaru, PNL, care a ocupat funcţii precum cea de director adjunct al Direcţiei de supraveghere şi control vamal în cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Alături de Butnaru, în consiliul de administraţie al Hidroelectrica a mai fost adus şi Remus Vulpescu, de pro­­fesie avocat. Transelectrica, transportatorul na­ţional de energie electrică, se pregăteşte şi ea de noi numiri în consiliul de administraţie, deşi compania este listată la Bursă.

"La Transelectrica avem un blocaj de patru luni de zile, perioadă în care nu s-a mai reunit consiliul de admnistraţie pentru că acolo se luptă două clanuri din PDL", a mai precizat noul ministru al economiei. Aceste schimbări în consiliile de administraţie ale com­paniilor de stat vin în contextul în care la finalul anului trecut a fost aprobat codul de guvernanţă corporativă pentru aceste entităţi. Noile reguli de alegere a admi­nis­tratorilor prevăzute prin Ordonanţa de urgenţă 109 din 30 noiembrie 2011 spun că autorităţile care con­­tro­lează companiile de stat trebuie să apeleze la firme de re­crutare pentru selectarea candidaţilor, care trebuie să aibă experienţă în domeniul de activitate al com­pa­niei sau în administrare. Consiliile de administraţie va trebui să prezinte în AGA o strategie de administrare.

În ceea ce priveşte una dintre cele mai delicate probleme din segmentul energetic, cea a contractelor di­recte prin care Hidroelectrica, cel mai ieftin producător de energie din România, îşi vinde 70% din producţie la preţuri mai mici decât cele din piaţă, Chiţoiu a spus că vineri va face o conferinţă de presă în care va anunţa rezultatele negocierilor cu companiile care au priza legată la energia hidro.

Pe 5 mai, după o întâlnire cu delegaţia FMI şi CE, Chiţoiu a spus că în zece zile va renegocia contractele directe ale Hidroelectrica. Aceste contracte au fost încheiate la începutul anilor 2000, în timpul guvernării PSD, şi prin ele peste 1,5 miliarde de euro au ocolit vistieria producătorului de electricitate, potrivit calculelor ZF. De altfel, la începutul acestui an, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, declara că Hidroelectrica pierde anual între 175 şi 275 de milioane de euro de pe urma acestor contracte directe.

"Nu am văzut niciun contract până acum, dar vineri voi face o conferinţă de presă în care voi anunţa rezultatele negocierilor", a mai precizat Chiţoiu. Potrivit datelor transmise de Hidroelectrica, în acest moment compania are în derulare 10 contracte directe cu următoarele firme: Alro, Elsid Titu, Electrocarbon Slatina, Electromagnetica, Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, EFT Ag, Euro PEC şi EFT România.

Chiţoiu le pregăteşte petroliştilor redevenţe mari şi taxe suplimentare

Companiile petroliere s-ar putea confrunta de anul viitor cu o suprataxare a profiturilor, în acest moment Guvernul lucrând la un proiect de lege care ar urma să fie aprobat până la finele acestui an astfel încât să poată fi aplicat din 2013, a declarat ministrul economiei Daniel Chiţoiu.

Pe fondul aprecierii barilului de petrol, Petrom, cea mai mare companie din România care de altfel este singura care are şi activităţi de producţie de ţiţei locale, a obţinut anul trecut un profit net de aproape 900 de milioane de euro, pe o piaţă unde cererea de carburanţi a continuat să scadă. Totodată, Chiţoiu a mai precizat că în acest moment Ministerul Economiei lucrează cu Ministerul Finanţelor, ANRE şi ANRM pentru identificarea unor modalităţi prin care redevenţele plătite de firmele de petrol şi gaze să fie majorate până la un nivel comparabil cu media europeană. Chiţoiu nu a spus însă nici care este această medie europeană şi nici dacă măsura ar putea fi implementată înainte de 2014, an în care expiră actualul nivel al redevenţelor. Azi, companiile petroliere plătesc între 3,5% şi 13,5% din valoare producţiei sub formă de redevenţe către statul român.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO