Politică

De ce învolburează Traian Băsescu apele cu căderea Guvernului – prima consecinţă a eventualei demisii a premierului?

De ce învolburează Traian Băsescu apele cu căderea Guvernului – prima consecinţă a eventualei demisii a premierului?

Autor: Iulian Anghel

15.02.2011, 23:35 20

Preşedintele Traian Băsescu nu a dezvăluit aseară numeleviitorului premier, însă a susţinut că o decizie va fi făcutăcunoscută cam peste 10 zile, în condiţiile în care, potrivitşefului statului, este nevoie de o relansare a încrederii înGuvern.

Cristian Popa, viceguvernator al BNR, era aseară ultimul intratpe lista posibililor candidaţi pentru funcţia de prim-ministru carear putea să-l înlocuiască pe Emil Boc, în condiţiile în care îndiscuţia începută pe neaşteptate duminică au fost vehiculate maimulte nume între care cel al lui Mugur Isărescu (guvernatorul BNR),Florin Georgescu (prim-viceguvernatorul BNR), dar şi al lui MihaiTănăsescu, reprezentantul României la FMI sau al economistuluiCălin Georgescu.

Preşedintele Traian Băsescu a calificat aseară, după o întâlnirecu parlamentarii PDL, drept speculaţii vehicularea acestor nume,afirmând că vom cunoaşte decizia după alegerile din UDMR,partenerul PDL la guvernare. Alegerile pentru noua conducere a UDMRvor avea loc la 26 februarie.

Băsescu a susţinut aseară că actualul guvern a încheiat cu bineacordul cu FMI, a scos ţara din zona de criză, dar este nevoie acumde un guvern care să vizeze relansarea economică.

El nu a pronunţat însă niciun nume în privinţa viitoruluipremier.

În ceea ce îl priveşte pe Cristian Popa (47 de ani), el este laal treilea mandat de viceguvernator al BNR, fiind ales pentru primadată în această funcţie în 1998, fiind susţinut de PD. A câştigatun al doilea mandat sub guvernarea PSD.

Popa a fost responsabil în BNR în cei 13 ani de politicamonetară a băncii centrale. Înainte să fie numit viceguvernator, ela fost consilier al lui Mugur Isărescu.

Discuţia despre iminenta demisie a premierului Emil Boc,vehiculată intens de duminică încoace, a venit într-un moment încare nimic nu anticipa o cădere a Guvernului. Nu avem o crizăpolitică, dar, în plan practic, demisia premierului înseamnădemisia Guvernului şi obligativitatea ca noul cabinet să vină înfaţa Parlamentului pentru a cere un vot de încredere. Pentruînvestitura noului guvern este nevoie de 236 de voturi "pentru".Partidele din arcul guvernamental nu se pot baza pe mai mult de 248de voturi, ceea ce înseamnă că, dacă 13 parlamentari lipsesc laşedinţa de învestitură, Guvernul este respins şi se poate ajunge lao criză.

Este PDL atât de sigur de sine că va trece de acest vot şi ces-a modificat între timp? Pentru că o discuţie identică din urmă cuşase luni, înaintea remanierii guvernamentale din septembrietrecut, a fost închisă tocmai de teama că noul Cabinet va aveaprobleme în Parlament.

De ce vrea PDL un premier neapărat "independent" sau"tehnocrat", de vreme ce această variantă nu i-a fost în trecut peplac preşedintelui Traian Băsescu, care a susţinut întotdeauna unguvern politic? Toţi analiştii sunt unanimi de acord că unindependent, oricât de bun profesionist ar fi, va avea probleme cususţinerea politică.

Lucrurile sunt, aşadar, neclare şi pentru că preşedintele TraianBăsescu s-a pronunţat în trecut pentru un guvern politic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO