Politică

Curtea Constituţională declară o altă lege ca fiind neconstituţională

Curtea Constituţională declară o altă lege ca fiind...

Autor: Ema Stoica, Mediafax

18.07.2018, 16:47 214

Curtea Constituţională a României a decis miercuri, cu unanimitate de voturi, că Legea manualului şcolar este neconstituţională în ansamblul ei, deoarece a fost adoptată de Parlament ca lege organică, deşi aceasta este o lege ordinară care trebuia adoptată conform altor proceduri.

Judecătorii CCR au explicat faptul că Legea manualului şcolar a trecut de Parlament cu votul unei majorităţi absolute, adică a jumătate plus unul din numărul total al senatorilor şi, respectiv, deputaţilor, pe când, având în vedere tipul legii, constituţional era nevoie doar de o majoritate simplă.

„Curtea constată că, prin nerespectarea procedurii de vot, legiuitorul adăugă domeniului organic noii materii de reglementare, împrejurare ce contravine art.73 alin.(3) din Constituţie, care este de strictă şi limitativă interpretare” se arată într-un comunicat al CCR remis miercuri MEDIAFAX.

Curtea mai susţine că prin clasificarea greşită a actului normativ ca lege rganică a fost inversat şi rolul celor două Camere ale Parlamentului, având în vedere că forul decizional ar fi trebuit să fie Camera Deputaţilor, nu Senatul, cum a fost în acest caz. Potrivit Constituţiei, organizarea generală a învăţământului ţine de legile organice, însă judecătorii au considerat că Legea manualului trebuie reglementată prin lege ordinară.

Sesizarea de neconstituţionalitate a legii a fost făcută de PNL şi USR. Legea manualului şcolar se va întoarce în Parlament.

Proiectul de lege prevede faptul că manualul şcolar este un bun de interes public.

"Manualul şcolar este principalul instrument de lucru al elevului şi reflectă lectura personalizată a programei şcolare aferente disciplinelor/modulelor de pregătire din curriculumul naţional, realizată de autori/echipele de autori, potrivit diverselor contexte de învăţare şi grupuri-ţintă. Manualul şcolar de bază este bun de interes public şi reprezintă manualul şcolar realizat în conformitate cu programele şcolare în vigoare pentru disciplinele/modulele de pregătire aferente trunchiului comun, din învăţământul preuniversitar de stat obligatoriu", se arată în textul de lege.

Legea prevede şi variantele de format în care se găseşte fiecare manual.

"În vederea evaluării manuscriselor autorilor/coautorilor, se constituie grupuri de evaluatori formate din cadre didactice din învăţământul preuniversitar/ superior, selectate în baza apelului public de selecţie, plătiţi în baza unor reglementări aprobate de către Ministerul Educaţiei Naţionale. (...) Manualele şcolare de bază se prezintă astfel: a) în format manuscris; b) în format electronic needitabil; c) în variantă digitală interactivă. Ministerului Educaţiei Naţionale îi revine obligaţia de a asigura manuale şcolare pentru toate disciplinele la începutul fiecărui an şcolar, aşa cum este stabilit prin actele normative de organizare a anului şcolar", mai spune proiectul.

Pe 22 mai, Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, legea manualelor şcolare. Plenul Senatului a adoptat Legea manualelor şcolare cu 75 de voturi “pentru”, 23 „împotrivă” şi 2 abţineri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO