Politică

Cornel Pieptea a demisionat din funcţia de viceprimar al Capitalei, CGMB urmând să desemneze primarul interimar

Cornel Pieptea a demisionat din funcţia de viceprimar al...

Autor: Aurelia Alexa

15.09.2015, 17:56 270

Şedinţa de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, convocată după ce prefectul Capitalei a emis ordinul de suspendare a lui Sorin Oprescu din funcţia de primar general, a început în jurul orei 17.15. La începutul şedinţei CGMB a fost ţinut un moment de reculegere pentru fondatorul PRM Corneliu Vadim Tudor.

Înaintea şedinţei CGMB, Cornel Pieptea (PNL) a demisionat din funcţia de viceprimar, astfel că se va lua în discuţie vacantarea postului, apoi va fi supus la vot proiectul de hotărâre privind alegerea unui înlocuitor al acestuia, numele vehicular fiind cel al consilierului general UNPR Ştefănel Dan Marin.

După alegerea noului viceprimar, consilierii municipali urmează să desemneze unul dintre cei doi viceprimari care să exercite atribuţiile funcţiei de primar al Capitalei, după suspendarea lui Sorin Oprescu, arestat preventiv pentru luare de mită.

În şedinţa de îndată a CGMB se va mai supune la vot şi delegarea unui consilier din CGMB care să exercite atribuţiile viceprimarului desemnat în funcţia de primar general.

Sorin Oprescu a fost suspendat din funcţia de primar general al Capitalei, marţi, după decizia definitivă de arestare preventivă, ordinul de suspendare emis de prefect fiind trimis Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pentru desemnarea primarului interimar.

Interimarul la conducerea Primăriei Capitalei urmează să fie preluat de unul dintre cei doi viceprimari, Dan Darabont (PSD) şi cel care va fi ales în locul lui Cornel Pieptea.

Copreşedintele PNL Bucureşti Teodor Atanasiu a declarat că liberalii nu doresc să preia interimatul Primăriei Capitalei, având în vedere că nu au o majoritate în acest sens, ei propunând totodată partidelor reprezentate în CGMB un acord în baza căruia să fie creată o nouă majoritate.

"PNL, care nu doreşte să preia mandatul lui Sorin Oprescu (...), propune consilierilor generali şi partidelor din CGMB un acord în interesul cetăţenilor (...) pentru această perioadă de interimat de 9 luni de zile, să rezolve problemele cetăţenilor", a declarat copreşedintele PNL Bucureşti Teodor Atanasiu.

Acesta a precizat că, dacă se va găsi o majoritate în rândul consilierilor generali pentru acest acord, PNL este dispus să discute "orice soluţie pentru un primar interimar".

Acordul propus prevede, printre altele, auditarea în regim de urgenţă a Primăriei şi a instituţiilor din subordinea CGMB, pentru a afla situaţia exactă în care acestea se află, transparentizarea actului administrativ, rezolvarea problemelor serviciilor publice din Capitală, continuarea unor investiţii de interes major pentru Bucureşti, stoparea risipei fondurilor publice şi rezolvarea restanţelor pe care Guvernul le care faţă de bucureşteni, precum investiţiile în noile magistrale de metrou şi în Centura Capitalei.

Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat că preşedintele PSD Bucureşti Robert Negoiţă a fost mandatat să poarte discuţii privind stabilirea persoanei care va asigura interimatul la Primăria Capitalei în locul lui Sorin Oprescu, arătând că bucureştenii nu trebuie să sufere.

Preşedintele UNPR Gabriel Oprea a spus că este posibil ca la Primăria Capitalei să fie sprijint un consilier UNPR, dar că acest lucru va fi decis în urma unor negocieri între partide şi între consilieri.

"Ca interimat, se poate, întotdeauna sunt negocieri politice între partide şi şi între consilieri. S-a făcut şi un sondaj, UNPR este pe locul 3 şi este înainte ca la noi să vină şi Piedone", a spus Oprea, întrebat dacă va fi sprijinit ca interimar consilierul UNPR Ştefănel Marin.

Viceprimarul liberal, Cornel Pieptea, a scris, în 9 septembrie, pe pagina de Facebook, că obţinerea mandatului de primar general nu este un obiectiv personal şi, având în vedere că situaţia dificilă a Primăriei Capitalei impune atenţia totală a viitorului primar general interimar, prezenţa sa fiind necesară 24 din 24 de ore, nu poate îndeplini cu succes aceste atribuţii.

Edilul şef al Capitalei a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care îl acuză de luare de mită.

Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Sorin Oprescu şi judecată luni la Curtea de Apel Bucureşti, de magistratul Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Magistratul a menţinut decizia din 6 septembrie a Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu şeful unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere, a primit de la primul suma de 25.000 euro din 60.000 euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la patru persoane care ulterior l-au denunţat.

Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că persoana care i-a dus banii lui Sorin Oprescu ar fi şeful Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa.

În acest dosar au mai fost arestaţi, în 7 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu, Mircea Octavian Constantinescu, director economic în Primăria Capitalei, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae şi Florin Şupeală, directorul general şi respectiv directorul adjunct al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, şi omul de afaceri Claudiu Bengalici.

Instanţa a dispus şi luarea măsurii arestului la domiciliu pentru Bogdan Cornel Popa, directorul Administraţiei Cimitirelor, şi pentru Romeo Albu.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini.)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO