LIVE: Videoconferinţa ZF Private Health - din marile centre economice, în fiecare judeţ. Cum dezvoltăm piaţa privată de sănătate la nivel naţional?
Politică

Consilierii aleşilor ar putea deveni funcţionari publici parlamentari

Pot ocupa o funcţie publică parlamentară, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea privind statutul funcţionarului public, şi persoanele care ocupă funcţia de consilier contractual dacă îndeplinesc condiţiile de vechime în respectiva funcţie de minim 5 ani, se arată în iniţiativa semnată de mai mulţi deputaţi UNPR.

''În dorinţa de profesionalizare a corpului funcţionarilor publici parlamentari se impune completarea prezentei legi prin introducerea unui nou articol care să facă referire la ocuparea funcţiei publice parlamentare de către consilierii - care reprezintă cel mai mare grad profesional - angajaţi cu contracte civile prin dovedirea valorii lor profesionale prin vechimea acumulată de minim 5 ani în structurile Parlamentului'', argumentează iniţiatorii.

Statutul de funcţionar public parlamentar implică mai multe drepturi şi beneficii, printre care stabilitatea pe post. La sfârşitul lui iunie 2015 deputaţii au adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar prin care este reintrodusă pensia de serviciu.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.