Politică

Cioloş: Chiar şi în situaţii de criză reacţiile noastre la nivel comunitar rămân încă greoaie

Cioloş: Chiar şi în situaţii de criză reacţiile...

Autor: Mediafax

29.08.2016, 12:22 77

"Răspunsul comunitar (la criza migraţiei – n.r.) a fost deficitar. Fără a aloca responsabilităţi, adevărul este că nu am reuşit la nivel colectiv să găsim cele mai bune soluţii. Mai mult, în dezbaterile mult prea fierbinţi care au urmat, am pierdut ceva din coeziunea politică a procesului decizional la nivelul UE. Aceste lucruri riscă să adâncească sentimentul de descurajare în sânul societăţilor noastre, cetăţenilor care aşteptau de la noi eficienţă prin unitate de acţiune, iar asta a contribuit, după părerea mea în mod substanţial şi la starea de spirit care a permis un rezultat ca cel al referendumului din Marea Britanie", a spus Cioloş, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

Aceleaşi deficienţe au fost semnalate de premier şi în ceea ce priveşte ameninţările teroriste. "Ne găsim mult prea des fără informaţii şi instrumentele de care avem nevoie pentru a avea politici proactive. Ne-a fost necesar mai mult de un an de la primul atac terorist din Paris pentru a adopta o decizie (...) la nivel european. Asta arată că, chiar şi în situaţii de criză, reacţiile noastre la nivel comunitar rămân încă greoaie", a spus Cioloş.

De asemenea, premierul a spus că terorismul a devenit ameninţarea asimetrică cea mai serioasă, alături de migraţie.

"Terorismul a devenit ameninţarea asimetrică cea mai serioasă a timpurilor noastre care, alături de migraţie, nu poate fi combătută decât cu idei, soluţii şi acţiuni comune. (...) Nu pot să nu amintesc aici rolul esenţial pe care îl are cooperarea transfrontalieră, schimbul continuu de date între autorităţiile noastre", a declarat el.

În acest context, Cioloş a spus că de mai bine de cinci ani României îi este negat accesul la Schengen din motive politice care i se par total depăşite de realităţile europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO