Politică

Cine i-a tradus discursul lui Donald Tusk şi cum a ajuns preşedintele Consiliului European să vorbească într-o română impecabilă

Cine i-a tradus discursul lui Donald Tusk şi cum a ajuns...

Autor: Vasile Magradean

11.01.2019, 15:08 218

Traducătorul discursului preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, în limba română, este Dan Mărăşescu, şeful unităţii de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului UE. Acesta a spus, pentru MEDIAFAX, cum a ajuns Tusk să susţină perfect un discurs în româneşte.

”Traducerea nu a fost esenţială, dar e de mare impact faptul că a vorbit în limba română. Lucrăm şi pentru preşedinteke Tusk şi pentru Preşedinţia română, pe legislaţie şi pe declaraţii politice. Am lucrat cu unii colegi din cabinetul preşedintelui Tusk. Discursul şi l-a scris singur dl. Tusk, iniţial în poloneză, apoi a fost tradus în engleză, iar pe acea variantă am lucrat eu, împreună cu un asistent al său, şi cu o colegă româncă, cu care ne-am sfătuit la soluţiile lingvistice", a declarat Dan Mărăşescu, şeful unităţii de traducere în limba română al secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, pentru MEDIAFAX.

Acesta a explicat şi cum a ajuns Donald Tusk să pronunţe cuvintele în limba română, fără probleme.

"Am şi făcut o înregistrare audio a discursului, ca să îl ajute. L-am ajutat la scris anii, cum a fost 1986, pe care i-am scris cu cuvinte. Noi, traducătorii, am fost impresionaţi de faptul că este foarte talentat la astfel de lucruri, ştie ce este ţ, ă şi ş. Am lucrat câteva ore la traducere, au mai fost modificări pe parcurs. Ne bucurăm că am putut contribui la ceva ce a devenit foarte important pentru români, am fost total surprinşi de efectul pozitiv al discursului, ne dă o satisfacţie a muncii”, a spus Mărăşescu.

Dan Mărăşescu a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca iar din 2006 lucrează la Bruxelles la Consiliul Uniunii Europene ca translator.

Discursul preşedintelui Consiliului UE, în limba română, a fost aplaudat îndelung la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE, care a avut loc joi seara la Ateneul Român.

Tusk a citat din Nichita Stănescu, Mircea Eliade şi a amintit de marii sportivi români, precum Nadia Comăneci şi Simona Halep, dar şi ce performanţa istorică obţinută de Steaua în anul 1986, la Sevilla, atunci când a câştigat Cupa Campionilor europeni în faţa Barcelonei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO