Politică

BREAKING: Ce a discutat cancelarul austriac Sebastian Kurz cu Viorica Dăncilă

BREAKING: Ce a discutat cancelarul austriac Sebastian...

Autor: Diana Grigore, Mediafax

21.12.2018, 17:08 1979

Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a afirmat, într-o declaraţie comună de presă cu premierul Viorica Dăncilă la Guvern, că a discutat cu aceasta despre îngrijorările pe care le are cu privire la statul de drept şi abordarea investitorilor internaţionali.

„Am avut ocazia să fiu oaspetele dvs astăzi aici cu ocazia predării ştafetei preşedinţiei la Consiliul UE. Pe parcursul preşedinţiei noastre am depus eforturi deosebite. Am reuşit să organizăm foarte multe dialoguri, au fost abordate multe tematici, am reuit să obţinem compromisuri, a fost o colaborare intensă şi preşedinţia a fost una de succes. Dorim toate cele bune preşedinţiei române şi îi dorim să continue munca începută de noi, vorbim despre Brexit, cadrul financiar multianual şi sper că şi subiectele importante, de exemplu accentul pus pe Balcanii de Vest vor fi continuate. Am discutat despre grijile noastre în ceea ce priveşte statul de drept şi abordarea investitorilor internaţionali. Sperăm că vom reuşi să avem un schimb bun şi să rămânem în relaţii la fel de bune. M-aş bucura ca această cooperare bilaterală să continue, mai ales dacă putem să lucrăm î inteesul comun al UE. Vă doresc succes la preşedinţia Consiliului UE”, a afirmat Sebastian Kurz, în cadrul unei declaraţii comune de presă, alături de premier, la Palatul Victoria.

Şeful Executivului a explicat că printre subiectele abordate cu cancelarul austriac se numără şi cel referitor la provocările existente la nivel european, precum cadrul financiar multianual sau Brexit.

„Am discutat despre preşedinţia Consiliului UE, deaspre dosarele importante aflate pe agenda europeană, despre trecerea lină de la preşedinţia Consiliului UE. Vreau să menţionez faptul că pe timpul preşedinţiei Austriei la Consiliul UE, România a deţinut preşedinţia din umbră. Miniştrii Guvernului au participat la triourile pe dosarele importante aflate pe masa UE. Am abordat principalele provocări la nivel european, am vorbit despre Brexit, o provocare foarte importantă care a marcat preşedinţia austriacă şi care cu siguranţă va marca şi preşedinţia rotativă pe care o va deţine România. Am discutat despre cadrul financiar multianual şi chiar dacă opiniile sunt divergente pe anumite politici, pe anumite aspecte, aici mă refer la politica agricolă comună sau la politica de coeziune, se impune cooperare strânsă între România şi Austria. Am abordat şi teme legate de migraţie, de terorism care ştim că aşteaptă un răspuns nu numai de la România sau Austria, ci de la toate statele membre ale UE”, a afirmat Viorica Dăncilă, la finalul întrevederii.

Premierul şi-a arătat dorinţa de continuitate a colaborării dintre Austria şi România, în ciuda „opiniilor divergente” pe care cele două state le au despre unele situaţii.

„Ştiu ca opiniile sunt divergente, ştiu că suntem foarte divizaţi la nivel european. Este greu să găseşti o soluţie pentru situaţii diferite în statele membre, dar este de datoria noastră să găsim această soluţie. Sunt convinsă că această cooperare va continua şi i-am spus domnului cancelar că ne dorim această cooperare şi pe timpul preşedinţiei Consiliului UE deţinută de România. Am abordat şi cooperarea dintre România şi Austria. Ne dorim o cooperare în plan bilateral economic şi comercial mai bună. Am propus o cooperare sectorială între Ministerele noastre.Avem Ministere care cooperează foarte bine, dar sunt şi domenii precum IT sau cercetarea n care trebuie să facem eforturi suplimentare pentru a îmbunătăţi cooperarea dintre cele două ţări”, a adăugat Dăncilă.

În finalul discursului, Viorica Dăncilă l-a felicitat pe cancelarul austriac pentru rezultatele avute pe parcursul deţinerii preşedinţiei Consiliului UE de către Austria: „Îl felicit pe domnul cancelar pentru preşedinţie, pentru rezultate pe care le-a avut, pentru modul de abordare”.

România va prelua din ianuarie 2019 Preşedinţia rotativă a Consiliului UE de la Austria, pentru o perioadă de şase luni.

Cancelarul Austriei Sebastian Kurz a avut, în prealabil o întrevedere la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis. Oficialul străin a declarat, ulterior, că atunci când există o evoluţie negativă cu privire la democraţie şi statul de drept, este important "să reacţionăm, să încercăm să corectăm".

Cancelarul autriac a mai spus, întrebat dacă firmele austriece ar putea pleca din România din cauza măsurilor fiscale anunţate, că nu Guvernul le spune companiilor ce să facă, precizând însă că acestea "ar putea să îşi facă bagajele să plece".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO