Politică

Borbely Karoly, nominalizat pentru preluarea fotoliului Comunicatiilor

06.12.2007, 19:14 16

Presedintele UDMR, Marko Bela, a confirmat ieri nominalizarea lui Borbely Karoly pentru functia de ministru al comunicatiilor si tehnologiei informatiilor. Marko a precizat ca se asteapta ca numirea sa fie facuta la intoarcerea premierului Calin Popescu-Tariceanu din vizita la Londra. Marko Bela a mentionat ca UDMR l-a nominalizat pe Borbely Karoly pentru aceasta functie, intrucat Uniunea a fost multumita de activitatea lui la conducerea Autoritatii Nationale pentru Tineret. Liderul UDMR a mai spus ca membrii Uniunii vor discuta despre inlocuitorul lui Borbely Karoly la conducerea Autoritatii Nationale pentru Tineret dupa ce numirea acestuia la MCTI va fi oficiala. Borbely Karoly detine in prezent functia de presedinte al Autoritatii Nationale pentru Tineret. Iuliu Winkler a trimis, sambata, la Guvern, demisia sa din functia de ministru al comunicatiilor, intrucat a devenit europarlamentar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO