Politică

BOR pune piciorul in prag: ori preot ori politician

13.02.2004, 00:00 68



Preotii ortodocsi au primit ieri un ultimatum din partea ierarhiei bisericii. In zece zile acei dintre ei care detin functii politice sau in administratie trebuie sa opteze: ori se intorc la preotie, ori urmeza o cariera "lumeasca." Alegerea va fi facuta pentru totdeauna, fara drept de revenire asupra deciziei. Hotararea luata ieri de Sfantul Sinod este mult mai stricta decat precedenta reglametare care lasa preotilor posibilitatea ca pentru o perioada de patru ani sa intrerupa activitatea preoteasca si sa indeplineasca o functie politica sau in administratie. Precizarile BOR vin la o saptamana dupa ce presedintele executiv al PSD Octav Cozmanca a spus ca preotii ar trebuie sa se implice in politica si sa faca parte din consiliile locale si judetene. Ulterior premierul Adrian Nastase a spus ca Octav Cozmanca a vorbit in nume propriu. La nivel politic nimeni nu va indrazni sa spuna BOR cum sa procedeze, a adaugat Nastase.



Decizia BOR a fost ieri justificata de Bartolomeu Anania, episcopul Clujului, Vadului si Feleacului: "Daca pana acum Biserica Ortodoxa atentiona preotii sa renunte la functiile politice sau administrative detinute, acum ordona acestora acest lucru pentru ca rugamintile nu au avut rezultatul scontat".



Bartolomeu Anania spune ca arhiereului, preotului, diaconului si monahului ii este interzis sa faca politica partinica, sa fie membru al unui partid politic, sa participe la campanii electorale, sa candideze si sa devina membru al Parlamentului sau Consiliilor locale, primar, viceprimar sau sa ocupe functii in administratia publica centrala si locala. Din 15.000 de preoti ortodocsi, cateva zeci ocupa functii administrative si cativa au intrat in politica. Unul dintre acestia este preotul Ioan Aurel Rus, senator PRM de Bistrita-Nasaud. El a declarat ieri, citat de Mediafax ca decizia Sfantului Sinod este "interpretabila", pentru ca nu se intelege exact daca aceasta se refera la cei care au o functie politica sau la cei care vor sa candideze.



Potrivit Mediafax, majoritatea preotilor implicati in politica din judetele Suceava, Vaslui si Neamt au anuntat ca vor renunta la aceasta cariera si isi vor continua misiunea preoteasca. Primarul comunei vasluiene Codaesti, Mihai Rebegea, care este paroh in satul Pribesti din comuna, inclina mai mult pentru activitatea politica. El a declarat ca exista posbilitatea sa treaca la confesiunea greco-catolica pentru a-si mentine ambele calitati. Greco - catolicii preotilor cultului sa aiba si activitati in administratie. iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO