Politică

Băsescu:Sunt un politician imposibil, într-o misiune imposibilă. Nu mă las până nu văd că am pierdut

Băsescu:Sunt un politician imposibil, într-o misiune imposibilă. Nu mă las până nu văd că am pierdut

Autor: Andi Manciu, Mediafax

16.07.2012, 13:34 1460

"Este o misiune imposibilă (încercarea de a câştiga referendumul de demitere - n.r.), dar şi eu sunt un politician imposibil. Nu mă las până nu văd că am pierdut. (...) Mă îndoiesc că românii îşi vor da preşedintele pentru hoţii din Parlament", a spus Băsescu.

"Faptul că am reuşit să izolez justiţia de influenţă politică a făcut ca partidele să reacţioneze. Au reacţionat într-un moment foarte nepotrivit pentru mine, pentru că sunt un preşedinte cu o popularitate erodată, de criză şi de cei opt ani de mandat", a mai spus preşedintele suspendat.

El a afirmat că "solidaritatea hoţilor" s-a manifestat, prin suspendarea sa în Parlament, în momentul în care oameni importanţi precum Sorin Ovidiu Vîntu, Corneliu Iacubov sau Adrian Năstase au fost condamnaţi şi încarceraţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO