Politică

Basescu spune ca are destule variante pentru inlocuirea lui Stolojan

18.10.2006, 19:16 23

Am multe idei despre numele succesorului lui Theodor Stolojan, a comentat ieri presedintele Traian Basescu anuntata demisie a consilierului sau pe probleme economice.
Theodor Stolojan si-a anuntat demisia luni seara, intr-o emisiune televizata, la o zi dupa ce lansase la Pitesti o platforma liberala, alaturi de Valeriu Stoica, Cristian Boureanu, Raluca Turcan, Radu F. Alexandru si Mircea Iustian. El devine astfel cel de-al zecelea consilier al administratiei prezidentiale care pleaca din echipa cu care Traian Basescu a pornit la drum in 2004. Stolojan si-a motivat demisia prin faptul ca institutia prezidentiala ar putea fi afectata de noua sa implicare politica.
"Prin aceasta solutie am demonstrat, contrar spuselor unor analisti si chiar ale unor ziaristi, ca iau decizia corecta. Si mie, si presedintelui ne pare rau pentru aceasta situatie", a spus el.
Basescu si Stolojan au convenit ca ultimul sa-si mai indeplineasca atributiile de consilier prezidential pana la 1 noiembrie. "Este important sa-l am acum, cand se discuta bugetul", declara Traian Basescu.
Atat Emil Boc, presedintele PD, cat si liderul PSD, Mircea Geoana, au comentat decizia lui Theodor Stolojan ca fiind una perfect normala. Geoana sublinia insa ca incetarea relatiilor institutionale dintre Basescu si Stolojan nu inseamna ca acesta din urma nu va mai fi influentat de presedinte. Aceasta platforma liberala este "o continuare a razboiului dintre palate", declara el luni seara.
Dupa 1 noiembrie, Stolojan anunta ca el si ceilalti sustinatori ai platformei liberale vor organiza intalniri si dezbateri in tara pentru a vedea care este aderenta platformei propuse de ei dupa care vor vedea "care va fi calea de urmat".
Theodor Stolojan este cel de-al zecelea consilier care il paraseste pe Traian Basescu de la inceputul mandatului sau. Motivele pentru care acestia au parasit presedintia sunt destul de diferite, iar unele dintre ele au atras destul de intens atentia presei la acea vreme. Vasile Blaga si Claudiu Saftoiu au plecat pentru a ocupa alte functii, cea de ministru si respectiv cea de director al SIE. Elena Udrea, Stana Anghelescu sau Viorel Barloiu au fost nevoiti sa paraseasca administratia prezidentiala in urma unor scandaluri de presa, iar nume sonore ca Andrei Plesu sau Renate Weber au acuzat probleme de sanatate, desi diferite surse au sustinut ca motivele reale ar fi fost neintelegerile cu Basescu. Altii, ramasi de pe vremea lui Iliescu, precum Dumitru Honciu, au demisionat, admitand ca este mai bine sa faca acest gest, de vreme ce au fost consilieri ai lui Ion Iliescu. Valeria Dorneanu si-a motivat plecarea invocand motive personale.

Cine si cand l-a parasit pe Basescu
Vasile Blaga - decembrie 2004 (pentru a ocupa functia de ministru)
Dumitru Honciu ("mostenit" de la Ion Iliescu) - martie 2005
Sorin Stanciu ("mostenit" de la Ion Iliescu) - martie 2005
Andrei Plesu - mai 2005
Stana Anghelescu - iulie 2005
Elena Udrea - octombrie 2005
Renate Weber - decembrie 2005
Valeria Dorneanu - ianuarie 2006
Viorel Barloiu - ianuarie 2006
Claudiu Saftoiu - octombrie 2006 (pentru a ocupa functia de director SIE)
Theodor Stolojan - octombrie 2006

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO