Politică

Băsescu: Mă acuzaţi că nu s-a urmat procedura legală în revizuirea Constituţiei. Greşiţi!

Autor: Liviu Dadacus

06.07.2012, 18:22 116

"Proiectul a pornit de la Guvern. Mi-am asumat să fac observaţii, cu ele pe textul iniţial am trimis proiectul la Guvern. A revenit cu observaţiile acceptate şi a plecat la Curte. Nu era misunea mea să adaptez observaţiile Curţii la textul proiectului, ci l-am trimis la Parlament. Dumneavostră puteaţi decide dacă le menţineţi, dacă le schimbaţi sau daţi alt conţinut proiectului de revizuire a Constituţiei, care avea ca principal obiectiv implementarea în Constituţie a referendumului care prevedea Parlament unicameral şi 300 de parlamentari", a spus Băsescu.

El a precizat că, datorită experienţei acumulate în funcţia de preşedinte nu a putut să nu propună Parlamentului ca, în procesul de revizuire, să ţină cont de disfuncţionalităţile din interiorul Constituţiei.

"Păcat că aţi refuzat să vă aplecaţi asupra acestui proiect. Cu ocazia referendumului de suspendare a preşedintelui puteam să supunem referendumului şi noua Constituţie. Aţi pierdut o ocazie să răspundeţi pozitiv prevederii din Constituţie care spune: suveranitatea poporului se manifestă şi în mod direct, prin referendum", a spus Băsescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO