Politică

Băsescu: CE devine "jandarmul" respectării tratatului de guvernanţă fiscală

Băsescu: CE devine "jandarmul" respectării tratatului de guvernanţă fiscală

Autor: Mediafax

02.03.2012, 13:30 401

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că CE devine "jandarmul" respectării elementelor cuprinse în Tratatul de guvernanţă fiscală din UE.

Şeful statului a precizat că, "de bunăvoie", cele 25 de state semnatare împart cu Comisia Europeană controlul pe politice fiscale şi bugetare.

Traian Băsescu a adăugat că, astfel, "Comisia Europeană devine jandarm al respectării elementelor tratatului".

Un număr de 25 state ale Uniunii Europene (UE), inclusiv România, dar fără Marea Britanie şi Cehia, au semnat, vineri, pactul fiscal european, care prevede în principal reglementări fiscale pentru echilibrarea bugetelor şi coordonarea politicii economice la nivel european.

Marea Britanie a decis să nu adopte pactul, întrucât nu a obţinut o serie de concesii pentru sectorul financiar.

De asemenea, Cehia a anunţat că nu va semna vineri pactul fiscal, întrucât nu consideră că acesta aduce îmbunătăţiri substanţiale faţă de reglementările existente. Cehia nu exclude însă posibilitatea de a se alătura la o dată ulterioră, a declarat premierul Petr Necas.

Pactul fiscal european va presupune un angajament din partea statelor participante la o guvernanţă fiscală solidă, introducerea unor prevederi de echilibrare a bugetului în Constituţie, consolidarea reglementărilor privind procedura de deficit excesiv prin automatizarea sancţiunilor şi transmiterea proiectelor de buget Comisiei Europene spre verificare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO