Politică

Avocatii propun ca judecatorii sa fie alesi doar din randurile lor

13.03.2006, 00:00 20

Judecatorii ar urma sa fie selectati doar din randurile avocatilor, daca un proiect elaborat de Baroul Bucuresti va deveni lege.

De asemenea, potrivit aceluiasi proiect, procurorul nu se va mai putea considera egal al judecatorului, ci al avocatului - el urmand sa fie repozitionat in sistemul juridic drept avocat al acuzarii (avocat al statului sau avocat al interesului general, in procesele civile).

Adunarea Generala a Baroului Bucuresti a adoptat, la finele saptamanii, un proiect care prevede repozitionarea profesiei de avocat in sistemul judiciar romanesc si unificarea profesiilor liberale din domeniu.

"Este o solutie interesanta, dar ramane de vazut ce va fi adoptat din ea", a afirmat pentru ZF presedintele Comisiei juridice din Senat, Peter Eckstein-Kovacs.

Decanul Baroului Bucuresti, avocatul Cristian Iordanescu, a declarat, citat de Mediafax, ca adoptarea initiativei legislative

s-a facut cu o anumita rezistenta din partea celor care se opun schimbarilor si care isi vad periclitat viitorul. Potrivit proiectului, ca arbitru al intereselor aflate in conflict, judecatorul trebuie sa poata privi un litigiu in primul rand din perspectiva unui avocat. De aceea, judecatorii ar urma sa fie selectati exclusiv din randurile avocatilor cu experienta in avocatura pledanta. Judecatorii in exercitiu vor fi pastrati, dar nu vor putea avansa profesional decat in urma unui concurs, pe care trebuie sa-l dea oricine vrea sa intre in randul avocatilor.

Avocatii din Baroul Bucuresti spun ca, actualmente, statutul procurorului este anacronic: nu este magistrat independent, intrucat este subordonat ierarhic si isi desfasoara activitatea sub controlul Ministerului de Justitie. Nu este impartial pentru ca este parte a procesului penal, fiind adversarul inculpatului. Cu toate acestea, el se considera egalul judecatorului (care este inamovibil) si nu al avocatului (care este independent). Drept urmare, avocatii propun repozitionarea procurorului ca avocat al acuzarii (care raspunde disciplinar in fata corpului avocatilor), lucru care i-ar conferi independenta. Asadar, asemenea judecatorului, procurorul ar urma sa provina si el din randurile avocatilor.

"Acesta este punctul forte al proiectului", comenteaza Peter Eckstein-Kovacs, care se explica: "Ar urma sa existe o posibilitate de a patrunde din avocatura in procuratura. Un procuror cu 20 de ani vechime in avocatura va avea o alta perspectiva asupra lucrurilor si si-ar egaliza sansele in fata avocatilor".

Proiectul Baroului Bucuresti releva existenta unor profesii legale separate (avocati, consilieri juridici, judecatori, procurori) cu functii diferite, dar trasaturi comune (practica dreptului, independenta) si scop final comun (sprijinirea directa sau indirecta a actului de justitie), lucru care ar obliga unificarea profesiilor legale intr-un singur corp profesional - ar urma sa fie respectate aceleasi reguli legale, etice si deontologice. Avocatul ar urma sa faca parte din sistemul judiciar care va fi redefinit ca structura din care fac parte avocatii, organele profesiei de avocat, instantele, parchetele, executorii judecatoresti si notarii.

Fac parte, potrivit proiectului, din profesia de avocat: avocatii compatibili (care isi desfasoara activitatea ca persoane fizice, in cabinete), avocatii publici (echivalentul lui "public defender" din dreptul american), avocatii interni (avocati angajati de firme), judecatorii si avocatii statului (procurorii). Proiectul va intra in dezbatere publica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO