Politică

Ambasadorii Germaniei, Olandei, Franţei au discutat cu deputaţi din Comisia juridică pe tema modificărilor la Codul penal

Ambasadorii Germaniei, Olandei, Franţei discută cu deputaţi din Comisia juridică pe tema modificărilor la Codul penal

Autor: Alina Novaceanu

12.12.2013, 14:46 383

Conform unor surse parlamentare, tot în cursul zilei de joi deputaţi din Comisia juridică s-au întâlnit şi cu ambasadorul Marii Britanii.

Întâlnirile nu au fost anunţate public, iar discuţiile au avut loc în cabinetul preşedintelui Comisiei juridice, Bogdan Ciucă.

La discuţii au participat doar o parte a membrilor comisiei.

Ambasadele Statelor Unite, Olandei, Germaniei şi ambasadorul britanic, Martin Harris, au criticat, miercuri, amendamentele aduse la Codul Penal de către deputaţi.

Astfel, Ambasada SUA la Bucureşti a susţinut, într-un comunicat, că amendamentele la Codul Penal adoptate marţi "ar reprezenta un pas înapoi pentru România" şi acţiunea Parlamentului "este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României".

Şi Ambasada Olandei la Bucureşti a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, că urmăreşte cu îngrijorare amendamentele la Codul Penal prin care Camera Deputaţilor a scos preşedintele şi parlamentarii din categoria funcţionarilor publici.

"Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti sprijină eforturile continue de combatere a corupţiei ale Guvernului României şi ale organelor de urmărire penală. Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea diferitelor instituţii care sprijină, protejează şi dezvoltă statul de drept – ca de ex. ANI, CSM, DNA, Ministerul Public sau Curtea Constituţională – să se desfăşoare fără presiune politică şi neîngrădit", a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, Andrea Stohr, şefa secţiei de presă a misiunii diplomatice.

Ambasadorul Marii Britanii Martin Harris a declarat că este îngrijorat privind proiectul de modificare a Codului Penal adoptat de Parlament, el considerând că ANI şi DNA sunt motorul reformei în viaţa publică în România şi că este important să fie sprijinite inclusiv de politicieni.

Întrebat de jurnalişti ce poziţie are faţă de legea de modificarea a Codului Penal, prin care parlamentarii şi preşedintele sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici şi nu mai pot fi anchetaţi pentru o serie de infracţiuni, Martin Harris a spus că este "îngrijorat de această problemă".

"Eu cred că ANI şi DNA au avut realizări foarte importante pentru România, de fapt aceste instituţii sunt motorul reformei în viaţa publică în România", a spus diplomatul, adăugând că este foarte important ca şi ANI şi DNA să aibă sprijinul tuturor, inclusiv al politicienilor.

Activitatea instituţiilor care protejează statul de drept, precum ANI, CSM, DNA sau Curtea Constituţională, trebuie să se desfăşoare fără presiune politică, a precizat, miercuri, la solicitarea MEDIAFAX, Andrea Stohr, şefa secţiei de presă a misiunii diplomatice.

"Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti sprijină eforturile continue de combatere a corupţiei ale Guvernului României şi ale organelor de urmărire penală. Din perspectiva noastră, este decisiv ca activitatea diferitelor instituţii care sprijină, protejează şi dezvoltă statul de drept – ca de ex. ANI, CSM, DNA, Ministerul Public sau Curtea Constituţională – să se desfăşoare fără presiune politică şi neîngrădit", a precizat Andrea Stohr.

Aceasta a mai spus că "integritatea celor care îmbracă funcţii publice, între care se numără şi parlamentarii, constituie – şi dincolo de aspectele de natură penală - un important semnal pentru dezvoltarea unei culturi politice a responsabilităţii în România". "Pe acest fundal, urmărim cu atenţie şi îngrijorare actualele măsuri legislative", a punctat Stohr.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO