Caută doar în titlu
Politică

Adrian Năstase a lăsat un "testament public", care va fi citit vineri de fiul său

Fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, Andrei Năstase, anunţă că vineri va citi la Spitalul Floreasca scrisoarea lăsată de tatăl său, despre care spune că este "un fel de testament public".

"Voi citi mâine, de ziua tatălui meu, la spitalul unde este internat, scrisoarea lăsată de dânsul....«un fel de testament public»... Doresc să mi se alăture toţi cei care, trecând peste raţiuni politice, pot asculta testamentul celui care, pentru mine, este, înainte, tatăl şi nu politicianul Adrian Năstase. Cred că tata are acum, mai mult ca niciodată, nevoia să ştie că nu este singur. Să simtă de această zi a lui când, cu ajutorul lui Dumnezeu, va putea implini 62 de ani de viaţă că încă sunt oameni care-l privesc ca noi...", scrie Andrei Năstase pe Facebook.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii".

Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.