Politică

Administratia de la Bucuresti nu se teme de inchisorile CIA

11.01.2006, 20:21 13

Premierul Calin Popescu-Tariceanu a afirmat ieri ca regreta declaratiile "fara o baza" ale parlamentarului laburist Claude Moraes privind localizarea centrelor de detentie ale CIA, considerand insa ca aceasta problema, in care Romania nu a fost implicata, nu poate amana aderarea tarii la UE. "Nu pot decat sa regret declaratiile care nu au o baza facute de deputatul laburist. Nu cred ca se poate pune problema amanarii datei de aderare din acest motiv", a spus Tariceanu, precizand ca isi mentine afirmatia ca in Romania nu au existat astfel de activitati si centre CIA. El i-a transmis, ieri , presedintelui Parlamentului European, Josep Borell, o scrisoare in care il informeaza pe oficialul european ca Senatul Romaniei a decis deja constituirea unei comisii de ancheta in cazul ipoteticelor centre CIA. Totodata, Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Apararii Nationale si-au aratat disponibilitatea de a permite jurnalistilor de la publicatia elvetiana SonntagsBlick sa viziteze baza militara de la Kogalniceanu, pentru a se convinge ca in acea locatie nu au existat astfel de centre. Publicatia SonntagsBlick a dezvaluit, duminica, faptul ca serviciile de informatii elvetiene au interceptat un fax transmis de la Cairo de Ministerul de Externe catre ambasada Egiptului din Londra, care ar demonstra existenta unor centre secrete de detentie, administrate de CIA, in Romania, Bulgaria, Ucraina, Macedonia si provincia sarba Kosovo. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO