Politică

Achizitionarea avioanelor de lupta va fi aprobata de Guvern pana in noiembrie

12.08.2008, 19:53 9

Guvernul Romaniei intentioneaza sa aprobe achizitionarea a 48 de avioane de lupta in valoare de 4 miliarde de euro pana in luna noiembrie, a declarat ieri ministrul apararii, Teodor Melescanu, intr-un interviu acordat agentiei Reuters, precizand insa ca Ministerul Finantelor nu a dat inca unda verde tranzactiei. Reuters comenteaza ca "al doilea cel mai sarac stat din UE a aderat la NATO in 2004, fiind un aliat ferm al operatiunilor militare ale Washingtonului in Irak si Afganistan, insa avioanele sale MIG-21 din epoca sovietica nu sunt compatibile cu misiunile NATO si trebuie inlocuite". Teodor Melescanu a precizat ca aproape toate institutiile interesate au dat unda verde pentru achizitionarea avioanelor noi, mai putin Ministerul de Finante, care are in continuare niste intrebari legate de costuri. Melescanu a spus ca exista cinci tipuri de avioane care intrunesc cerintele formulate de Romania: F-16 de la Lockheed Martin, F-18 de la Boeing, Rafale de la producatorul francez Dassault, Grippen de la SAAB si Eurofighter produse de EADS. El a spus ca Guvernul fie va invita companiile sa ia parte la o licitatie, fie va incepe negocieri directe cu unul dintre producatori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO