Piața de capital

Cum ar trebui să arate acţionariatul unei companii pentru ca aceasta să fie în prim-planul investitorilor

18.02.2019, 00:06 Autor: Liviu Popescu

♦ Cea mai tranzacţionată acţiune este cea a Băncii Transilvania, cu un rulaj mediu de 20,3 mil. lei.

Alin Brendea, director general adjunct al Prime Transaction, spune că lichiditatea unui emitent la bursa de la Bucureşti va fi îmbunătăţită în contextul unui procent al acţionariatului de retail cât mai consistent, întrucât această clasă de investitori asigură un număr crescut de tranzacţii. Însă o astfel de carac­teristică asigură şi o volatilitate sporită în momentele de scădere sau de creştere ale pieţeie bursiere.

„Pe de altă parte o structură de acţio­nariat dominată de către investi­torii instituţionali poate fi un vector mai bun pentru a asigura şanse crescute pentru emitenţi în a găsi finanţare pe piaţa bursieră. Fie că vorbim despre majorări de capital sau emisiuni de obligaţiuni, investitorii cu potential investiţional crescut pot reprezenta cheia pentru ca astfel de operaţiuni să se încheie cu succes“, spune Alin Brendea.

Înregistrează-te gratuit și participă la eveniment

Cea mai tranzacţionată acţiune de la bursa românească este cea a Băncii Transilvania, instituţie de credit cu o capitalizare de 8,8 miliarde de lei.

Investitorii au tranzacţionat în medie circa 20,3 milioane de lei în fiecare şedinţă din 2019, de aproape trei ori mai mult faţă de ocupanta locului doi, respectiv BRD.

Prin urmare două acţiuni bancare ţin prima pagină a agendei investitorilor, cel mai probabil ca urmare a afirmaţiilor politice contradictorii cu privire la modalitatea de aplicare a ordonanţei 114 care taxează sectorul bancar şi care determinată o dinamică agresivă a preţurilor acţiunilor.

Perspectivele pieţei de capital din România, mecanismele de finanţare ale unei companii, stimulii pentru listare, cine se listează, poveştile de succes de la bursă şi cazul Poloniei, cea mai mare bursă din regiune, urmează să fie discutate săptămâna viitoare la un eveniment la care ZF este partener media.

„Piaţa românească de capital, evoluţie şi perspective“ este organizat pe 25 februarie 2019 la Hotel Radisson Blu Bucureşti de Bursa de Valori  Bucureşti (BVB) în parteneriat cu MedLife.

 

Ziarul Financiar este partenerul media al evenimentului „Piaţa românească de capital, evoluţie şi perspective”, organizat pe 25 februarie 2019 la Hotel Radisson Blu Bucureşti de Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în parteneriat cu Medlife.

 

Înregistrează-te gratuit și participă la eveniment

Ziarul Financiar

este partenerul media al evenimentului Piața românească de capital. Evoluție și perspective, organizat de BVB în parteneriat cu

Medlife