Opinii

Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir

Opinie Cristian Hostiuc, director editorial ZF

Vom ajunge să dăm şi noi ture prin cimitir

Autor: Cristian Hostiuc

27.03.2020, 19:30 17172

Pe Dragoş Anastasiu de la Eurolines - personajul principal al numărului trecut din Business Magazin, criza din 2009, cu anii care au urmat, l-a marcat enorm:

„Noi în faţa firmei avem un cimitir, se cheamă Cimitirul Reînvierii, colţ cu Maica Domnului. Eu în acel cimitir am făcut sute de ture. Anul 2009 aşa l-am petrecut, mai degrabă în cimitir decât la firmă, pentru că dacă eram la firmă mă închideam în cameră şi nu voiam să văd pe nimeni - aşa ştiam eu să găsesc soluţii de criză”. 

Dragoş Anastasiu a avut noroc acum, când a venit criza coronavirusului, că în 2017 şi 2019 a vândut afacerile Eurolines din transporturi şi turism, două sectoare care acum s-au prăbuşit.

Dacă oamenii de afaceri, patronii, antreprenorii care au traversat criza precedentă în toate formele ei ar vorbi despre acea perioadă, literatura de specialitate s-ar  îmbogăţi extrem de mult. Iar acum am fi avut multe exemple despre cum ai putea să treci prin criză.

În ianuarie 2019 am scris un articol chiar în această pagină, pe baza comentariilor pe care le auzeam în jurul meu: „Să vină odată criza, ca să mai reducă presiunea pe care o avem - nu te mai înţelegeai cu salariaţii, presiunea pe majorări salariale era continuă şi nu aveai cum s-o transferi mai departe către client, toată lumea era nemulţumită”.

Titlul articolului era „Poate vine criza mai repede, ca să se mai liniştească lucrurile”.

Criza a venit, dar într-o formă total neaşteptată, care ne dă peste cap.

Coronavirusul loveşte  în dreapta şi-n stânga, mai rău ca un război, iar statele occidentale au ajuns practic să se închidă atât din punctul de vedere al circulaţiei oamenilor şi a bunurilor, cât şi din punct de vedere economic. Nimeni nu a crezut că este posibil aşa ceva.

Eu scriu acest articol miercuri spre joi seara, 18-19 martie, şi până luni, 23 martie, când va apărea, nu ştiu ce se va întâmpla în jurul meu.

Va fi o luptă de supravieţuire economică şi personală a fiecăruia, pentru că toată lumea va fi afectată.

Multe prietenii din business vor fi puse la încercare, iar multe parteneriate se vor rupe.

Dan Şucu, patronul Mobexpert, a fost nevoit să închidă toată reţeaua de magazine şi să-i trimită pe cei 2.400 de angajaţi acasă, cel puţin pentru următoarele două luni.

„Eu îmi asum pierderile, dar vreau ca această povară să fie asumată şi de către ceilalţi parteneri de business, proprietarii de malluri, de spaţii comerciale, de bănci şi de furnizori”, spunea el.

Nu toţi vor trage în aceeaşi direcţie, fiecare îşi va folosi puterea pentru a-şi reduce pierderile.

Toţi consultanţii spun că angajaţii reprezintă cea mai importantă resursă pentru o companie, dar, în astfel de situaţii, cu ce bani poţi să-i ţii?

Toată lumea crede că lucrurile vor reveni la normal după perioada de Paşte, dar tare mă tem că nu va fi deloc aşa -, şi că această pandemie va continua, poate într-o formă mai atenuată, dar sigur activitatea economică nu are cum să revină la normal atât de repede.

Multe companii trebuie să-şi facă planuri de supravieţuire, cu toate măsurile de rigoare.

Multinaţionalele au resurse să reziste, dar companiile româneşti mai puţin.

Capacitatea guvernului de a interveni este limitată din punctul de vedere al banilor, dar şi ca întindere.

Problema cea mai mare este că angajaţii nu ştiu ce se întâmplă, nu ştiu ce li se va întâmpla şi speră că vor reveni la nivelul salarial de când lucrurile mergeau bine. Nu ştiu dacă va fi posibil, având în vedere violenţa acestei crize şi rupturile care vor interveni.

Vor fi schimbări comportamentale, vor urma presiuni psihice şi treptat ne vom trezi într-o panică, pentru că nu vom şti când se va termina totul. Scapă cine poate este expresia favorită, dar ce va fi după, nimeni nu ştie.

România se va trezi cu 1 milion de şomeri, cărora li se vor termina resursele după două luni.  Cei care vor avea nevoie să angajeze vor avea de unde. Restul vor da ture în cimitir, ca Dragoş Anastasiu, în căutare de soluţii de ieşire din criză. 

Această opinie a apărut prima dată în Business Magazin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO