Opinii

Vasilescu, BNR: Un leu mai slab nu ar fi salvat exporturile, dar ar fi omorât bănci care nu trebuia să cadă

Vasilescu, BNR: Un leu mai slab nu ar fi salvat exporturile, dar ar fi omorât bănci care nu trebuia să cadă
16.09.2010, 23:05 34

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, susţine că odepreciere majoră a cursului leu/euro în toamna anului 2008, atuncicând a început criza financiară mondială, ar fi avut costuri enormeşi nu ar fi ajutat exporturile. După doi ani de la începutul crizeimai mulţi analişti critică poziţia adoptată de BNR din toamnaacelui an, care a decis să susţină cursul absorbind în schimblichiditatea în lei de pe piaţă. Adrian Vasilescu explică acum ce astat în spatele acelei politici ca un contraargument la opiniileexprimate de doi analişti la o întâlnire a ZF Expert.

"Miercuri, la seminarul «ZF Expert», doi dintre participanţi,Florin Câţu, director pieţe financiare la ING Bank şi DoruLionăchescu, managing partener la "Capital Parteners", şi-aufocalizat intervenţiile pe Banca Naţională. În fapt, au învinuitpolitica monetară a BNR de tentativă de ieşire din criză prinînfundarea economiei reale. Şi cum reproşurile par pe cât de dure,pe atât de spectaculoase, şi-au aflat o largă reflectare în toatăpresa. Mai ales că, la un seminar discuţiile fiind colocviale,fiecare îşi poate spune deschis opinia şi, mai mult, poate primiaplauze. Problemele se complică însă când opiniile exprimate liberajung faţă în faţă cu logica economică.

Să judecăm. «Politica macroeconomică este complet greşită. Amales - spune domnul Câţu, referindu-se desigur la politica valutarăa băncii centrale, făcută în România - să câştigăm bătălia petermen scurt cu cursul, dar am uitat că este o bătălie mondială petermen lung». Cum e văzută această «bătălia pe termen lung» şi cumşi-ar fi dorit să fie angajamentul Băncii Naţionale în aceastăbătălie?! Citez din Ziarul Financiar: «Era mai bine dacă era lăsatcursul să fluctueze liber câteva zile. Dacă se ducea în 12 lei/europentru două zile, nu era nicio problemă. Importantă era evoluţiaulterioară». Probabil că domnul Câţu gândeşte că operatorii depiaţă de la Banca Naţională folosesc o baghetă magică, aşa că le-arfi simplu într-o anumită zi să urce rata de schimb până la 12lei/euro, s-o lase acolo două zile şi apoi... Ei bine, nu mai aflămunde ar fi urmat să evolueze cursul în cea de-a treia zi. Un lucrue însă cert: că niciodată piaţa valutară nu a tins să determine odepreciere atât de dramatică. Aşadar, o prăbuşire a leului n-ar fifost posibilă decât provocată de o intervenţie a Băncii Naţionale.Dar câtă valută ar fi urmat să fie scoasă din piaţă şi să fie adusăîn rezerva BNR? Şi câţi lei ar fi urmat să fi fost aruncaţi într-opiaţă care niciodată n-a dus lipsă de lichidităţi în monedănaţională? Şi până unde ar fi urcat inflaţia şi aşa inflamată decriză? Domnul Câţu afirmă, evaziv - evitând să arunce măcar oprivire fugară către consecinţele unei deprecieri nu de 12lei/euro, cum a propus, ci numai şi de 7 lei/euro - că deprecierea«era o supapă bună de eliberare a tensiunii din economie». Şi punepunct.

Domnul Lionăchescu merge însă mai departe. Priveşte spre bănci,care sunt "«actori economici raţionali». După care continuă: «Îninstituţiile financiare se găsesc unele dintre cele mai luminateminţi. Problema este legată de faptul că acţionează într-un sistemreglementat. Dacă reglementatorul a acceptat tacit aceastăpolitică, de a transfera ideea ieşirii din criză spre economiareală, ea acolo s-a îndreptat. S-au sacrificat 20 de milioane deoameni pentru salvarea a trei-patru bănci care poate trebuiau sămoară şi 180.000 de credite ipotecare». Discursul e nevoie să fietradus. Când spune «reglementator», nu cred că se referă lapolitica de reglementare a Băncii Naţionale, care are în vederedoar prudenţialitatea. Fără îndoială, se referă la întreagaactivitate a Băncii Naţionale. Şi, luând în calcul şi altenemulţumiri ale domniei sale la adresa politicii monetare a BNR înaceşti doi ani de criză, este limpede că face trimitere la dobânzişi la cursul de schimb. Căci, domnul Lionăchescu a afirmat, în alteîmprejurări, că BNR ar fi ratat startul scăderii dobânzii depolitică monetară şi n-a lăsat leul să se deprecieze mai mult. Iarfără trimiteri la curs şi la dobânzi, acuzaţia privind sacrificareaa 20 de milioane de oameni în locul a 3-4 bănci şi a 180.000 decredite ipotecare n-ar avea niciun rost.

La curs m-am referit deja în acest text. Adaug, aici, că BNR nus-a opus cursului determinat de piaţă, raportul de schimb leu-euromişcându-se de la 3,1 la 4,3. O depreciere considerabilă. Dacădeprecierea leului ar fi fost împinsă mai departe, prin intervenţiaBăncii Naţionale în piaţa valutară, costurile ar fi fost enorme.Iar România nu ar fi obţinut, în contrapartidă, evitarea recesiuniiprin salvarea exporturilor. Fiindcă exporturile n-au căzut pentrucă ar fi slăbit competitivitatea prin curs, ci pentru că fabricileşi-au pierdut comenzile. O dovadă este şi faptul că exporturilecreşteau când rata de schimb era 3,1 lei/euro, dar s-au prăbuşit cuun leu depreciat. În schimb, ar fi căzut bănci care nu trebuiau sămoară, cum crede domnul Lionăchescu, pentru că nicio bancă -absolut niciuna - nu e insolvabilă. Apoi, n-ar fi fost vorba de180.000 de credite ipotecare, ci de 180.000 de drame ale unoroameni cu credite ipotecare în valută, care ar fi devenitinsolvabili. În plus, abia de această dată economia ar fi fostlovită puternic, pentru că s-ar fi scumpit dramatic împrumuturileîn valută ale companiilor şi ar fi fost depreciate toateactivele.

Cât priveşte dobânda de politică monetară, BNR n-a întârziatniciun fel de start. Pe 5 februarie 2009, când criza lovea Europa,dobânda de politică monetară a fost redusă de la 10,25 la sută la10 la sută. De atunci a tot scăzut, treptat, până la 6,25 la sută.Nu mai mult însă. Fed-ul a scăzut dobânda până la 0,16 la sută, iarBanca Centrală Europeană la 1 la sută, fiindcă nu aveau de luptatcu inflaţii ridicate, ca Banca Naţională a României; bătălia lor afost cu deflaţia, care e mai cumplită decât inflaţia.

Mai spunea domnul Lionăchescu: «BNR nu a realizat amplitudineacrizei decât foarte târziu». Dar, toată planeta a realizat târziuamplitudinea crizei. Banca Naţională a făcut însă, încă din 2008,scenarii pentru toate ipotezele, pe care le-a aplicat sistematicatunci când a fost nevoie. N-a vrut însă, prin declaraţiialarmiste, să amplifice criza de nervi ce acapara dezbatereapublică."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO