O simplă privire asupra creşterilor economice prognozate de revista britanică The Economist pentru 2015 şi a PIB per capita în diverse ţări ale lumii arată ce distanţă uriaşă există între ţări ale unei regiuni care ar avea teoretic o singură denumire: Europa.
La un capăt Ucraina, devastată astăzi de un cvasirăzboi civil la graniţa sa de est, cu doar 2.430 de dolari per capita, iar la celălalt Norvegia, cu un PIB per capita de 40 de ori mai mare, adică 100.000 de dolari.
O ţară cu 45 de milioane de locuitori, Ucraina este astăzi dată peste cap, iar Occidentul îşi asumă cu jumătate de gură că are banii şi forţa necesare pentru a o transforma într-o democraţie prosperă, care să fie calea de urmat pentru nedemocratica şi corupta Rusie.
Tot acelaşi tabel ne arată însă că misiunea este grea. Povara pe care şi-a luat-o Occidentul este uriaşă.
Dezvoltarea unei naţiuni în semi-colaps, aşa cum erau ţările comuniste de după 1989, printre care şi Bulgaria, şi cum este Ucraina astăzi, nu se poate face fără investiţii pe termen lung de miliarde şi de zeci de miliarde de euro.
Planul Marshall, care a reconstruit economia europeană după Al Doilea Război Mondial sau ştergerea a jumătate din datoria de 40 de miliarde de dolari a Poloniei sunt o probă.
Întrebarea este, însă, dacă o ţară precum Bulgaria, cu 7 milioane de locuitori, deci a şasea parte din Ucraina de astăzi, la fel de conectată la comerţul şi investiţiile ruseşti precum Ucraina, nu a reuşit să fie ridicată la nivelul ţărilor din Europa Centrală în ultimii 25 de ani, ce se va întâmpla cu Ucraina?
Mai ales că Bulgaria a fost în mod direct asumată „monetar“ de către Germania în 1997, prin legarea levei de marca germană şi instituirea Consiliului Monetar. Nu întâmplător Europa a cedat la periferie, unde PIB per capita este la cele mai mici valori.
Sunt pregătite Germania, Franţa, Italia să investească pe termen de 20-30 de ani 40-50 de miliarde de euro în Ucraina pentru a-i asigura un parcurs care să o scoată din orbita rusească?
De răspunsul la această întrebare depinde şi creşterea economică a României în următorul deceniu mai mult decât ne închipuim.
În afară de Republica Moldova, cea mai lungă frontieră a României este astăzi cu Ucraina, iar liberalizarea treptată a comerţului cu o ţară unde PIB per capita este de 4 ori mai redus decât în România poate fi o sursă de creştere economică.
Polonia este deja pe prima poziţie în influenţa ţărilor din Est asupra Ucrainei, însă diferenţa faţă de România în termeni de companii naţionale poloneze care s-au extins în străinătate este uriaşă. Compania petrochimică PKN Orlen, KGHM (minereuri) sau conglomeratul de îngrăşăminte chimice Grupa Azoty s-au extins puternic în străinătate în ultimii ani.
Investiţiile directe în străinătate făcute de companiile poloneze au atins 55 de miliarde de dolari anul trecut, de 16 ori mai mult decât în 2004, conform Financial Times.
Internaţionalizarea companiilor poloneze le poziţionează de minune în Ucraina dacă Vestul va începe să sprijine cu bani dezvoltarea acesteia, aşa cum a promis.
Companiile româneşti trebuie să înveţe repede să se orienteze spre această piaţă unde reconstrucţia trebuie să înceapă dacă Occidentul vrea să o menţină pe orbita sa.
Mai ales în condiţiile în care anul acesta Franţa, Germania şi Italia, unde merg jumătate din exporturile româneşti, vor avea creşteri economice de doar 0,8%, 1,6% şi respectiv 0,3%. Polonia conduce plutonul ţărilor europene în ceea ce priveşte estimarea de creştere a PIB pentru 2015, cu 3,5%, în timp ce The Economist prevede pentru România o creştere economică de 3%.
Pentru a accelera creşterea economică România are nevoie să îşi majoreze exporturile spre pieţele cu o rată de creştere mai bună decât cea a triunghiului franco-germano-italian. În regiune Turcia este o opţiune, cu o creştere estimată de 4% în 2015.
Atenţia trebuie îndreptată şi spre regiuni mai îndepărtate, cum este cazul Chinei, unde se aşteaptă ca ţinta de creştere economică anunţată de guvern pentru 2015 să fie la circa 7%. Partidul Comunist Chinez îşi asumă în fiecare an în martie o ţintă de creştere economică, aşa cum o bancă naţională îşi asumă o ţintă de inflaţie.
Este cazul ca România să caute alte pieţe în creştere, în condiţiile în care zona euro este estimată că va creşte cu 1% în 2015, în timp ce PIB-ul global va avea o creştere de 3%. Între 2007 şi 2013, adică în primii 7 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, comerţul cu Bulgaria, Ungaria şi Polonia s-a dublat, însă numai cu Bulgaria România are excedent comercial (vezi tabelul).
Nu întâmplător, Ungaria şi Polonia au un PIB per capita de circa 14.000 de dolari, mai mare decât al României, iar Bulgaria mai mic, de circa 7.600 de dolari, faţă de România cu 9.180 de dolari.
Aşadar, din liberalizarea comerţului şi a investiţiilor între două state câştigă în primul rând statul mai puternic din punct de vedere economic. Într-o situaţie de stabilitate în Ucraina, România poate câştiga.
În prima fază a deschiderii comerţului, ţara mai puternică reuşeşte prin companiile sale industriale să proceseze materia primă importată din ţara mai slabă şi să întoarcă la vânzare produsele cu valoare adăugată.
Este ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani între România şi Occident. Acum poate veni şi rândul nostru, în relaţia cu ţări precum Ucraina, dacă ştim să ne organizăm şi să folosim oportunităţile de export şi investiţii.
