Pe datele statistice din 2017 – masa salarială plătită de o companie împărţită la numărul de salariaţi – cele mai mari salarii din România, pe medie, au fost la Romatsa, companie de stat – 21.800 de lei net pe lună, Microsoft – 10.000 de lei net pe lună, Nuclearelectrica, companie de stat – 7.700 de lei net pe lună, Ericsson Telecommunications – 7.600 de lei, IBM – 7.500 de lei, Endava Cluj – 7.400 de lei pe lună, Pro TV – 7.300 de lei pe lună, Oracle – 7.000 de lei, Honeywell România – 6.800 de lei, Softvision din Cluj – 6.800 de lei.
Dacia, cea mai mare companie din România ca cifră de afaceri, a avut în 2017 un salariu mediu net pe lună de 4.700 de lei.
Petrom, cea mai valoroasă companie din România şi care are cea mai mare masă salarială din economie, plăteşte 6.000 de lei.
La polul opus, departe de cele mai mari salarii din România, cele mai mari şi cele mai valoroase companii antreprenoriale româneşti care activează în retail şi producţie au salarii mult mai mici.
RCS&RDS a avut în 2017 un salariu mediu net de 2.800 de lei, în timp ce Dedeman – cea mai mare companie antreprenorială românească, deţinută de fraţii Pavăl –, care are venituri anuale de 1,4 miliarde de euro şi un profit net de peste 200 de milioane de euro, a avut un salariu mediu net de 2.989 de lei; Altex a avut un salariu de 2.567 de lei, Arabesque - 2.425 de lei, FAN Courier - 2.395 de lei; Aramis Baia Mare, cel mai mare exportator antreprenorial român, a avut un salariu mediu net de 1.659 de lei; Romaqua (Borsec) a avut 3.120 de lei, iar Compa Sibiu, producător de componente auto, 3.130 de lei.
Salariul mediu net în 2017 a început anul cu 2.300 de lei şi a ajuns la aproape 2.700 de lei net.
Aceste salarii, topul lor, arată exact cum este şi businessul din România: oraşele mari, unde sunt localizate firmele de IT, plătesc cele mai mari salarii, în timp ce în oraşele mici şi mijlocii, care multe dintre ele au pierdut bătălia economică cu viitorul, au business mic şi salarii mici.
Nu este de mirare că avocaţii, bancherii, consultanţii, furnizorii români de servicii vor să lucreze, ca primă opţiune, cu statul şi cu multinaţionalele şi mai puţin cu firmele româneşti antreprenoriale.
Companiile de stat şi multinaţionalele sunt clienţi bancabili şi solvabili, iar salariaţii pot să cumpere fără probleme la ce salarii au credite ipotecare, credite de consum sau carduri.
Bineînţeles că în firmele antreprenoriale româneşti cei mai buni oameni pot câştiga mai bine decât omologii lor din multinaţionale sau de la stat, dar aceştia sunt excepţii.
Pentru că sunt în retail, în FMCG, în producţie, domenii cu o valoare adăugată mică, şi salariile sunt mici, de multe ori sub media pe economie.
Un absolvent de facultate, mai răsărit, nici nu se uită să se ducă să se angajeze la firmele antreprenoriale româneşti, prima lui opţiune fiind multinaţionalele. Dacă are norocul să termine Cibernetica sau Automatica, Calculatoarele, Matematica, Microsoft, Oracle, Orange, Vodafone de-abia aşteaptă să-i dea de la 5.000 de lei la 10.000 de lei net pe lună, adică de la 1.200 la peste 2.000 de euro pe lună.
Ca să intri în companiile de stat, familia trebuie să fie acolo, sau să fii recomandat de partid.
În America, lucrurile stau la fel: cel mai bine plătiţi, pe medie, sunt cei din IT şi telecom, cei care lucrează în băncile de investiţii, cei din farma, cei din industria de înaltă tehnologie sau cei de la stat.
Pentru companiile româneşti, care de cele mai multe ori au un număr dublu de salariaţi la aceeaşi cifră de afaceri obţinută de o multinaţională, este foarte greu să atragă talente, să recruteze oameni. Mai degrabă reuşesc să atragă aceşti oameni în oraşele mici şi mijlocii, unde nu prea sunt alternative, unde nu prea au venit investiţiile străine, decât în oraşele mari.
Piaţa nu se va schimba în următorii ani.
Cei din IT, cei din centrele de cercetare şi dezvoltare, care sunt cel mai bine plătiţi, au ca misiune să creeze roboţi sau aplicaţii care să înlocuiască numărul mare de oameni din retail sau de pe banda de producţie, care oricum aveau cele mai mici salarii.
România are cea mai scăzută proporţie a absolvenţilor cu studii superioare în total forţă de muncă, numai 14%.
Când forţa de muncă are mai puţină şcoală, şi valoarea adăugată este mult mai mică şi de aceea salariile sunt mult mai mici.
Va fi foarte greu pentru capitalul antreprenorial românesc să ţină pasul cu salariile din multinaţionale sau de la stat.
